Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vladimir Putin vrea negocieri de pace cu Ucraina: „Suntem pregătiți pentru un acord, suntem deschiși”

Președintele rus, Vladimir Putin sugerează că este gata să negocieze cu Ucraina. Declarația a fost făcută în Kârgâstan, unde liderul de la Kremlin face o vizită. Pe de altă parte, Kievul a anunțat că nu va negocia cu Moscova câtă vreme Putin este la putere.

„Acum chestiunea care se pune este, desigur, problema încrederii. Încrederea, desigur, este deja aproape la zero, dar după declarații de acest gen, desigur, se pune problema încrederii. Cum să negociezi? Despre ce? Se poate negocia cu oricine și ce garanții ai? Aceasta este, desigur, chestiunea. Totuși, până la urmă, va fi necesar să discutăm. Am spus de multe ori că suntem pregătiți pentru un acord, suntem deschiși. Dar asta ne face să ne gândim, desigur, să ne gândim la cei cu care avem de-a face”, a declarat Vladimir Putin.

Vladimir Putin: Rusia ar putea lua în considerare un atac preventiv pentru a dezarma un inamic

Preşedintele rus Vladimir Putin a mai declarat și că Rusia şi-ar putea modifica doctrina militară introducând posibilitatea unui atac preventiv pentru a dezarma un inamic, informează AFP.

Şeful statului rus a făcut această afirmaţie într-un răspuns la întrebarea unui reporter, în timpul vizitei în Kârgâzstan, în care i s-a cerut să-şi clarifice declaraţia de la începutul acestei săptămâni cu privire la utilizarea armelor nucleare. În urmă cu câteva zile Vladimir Putin avertiza că riscul unui război nuclear este în creştere, dar că Rusia nu va ataca prima.

Preşedintele rus a declarat că Moscova ia în considerare adoptarea a ceea ce el a numit ca fiind conceptul loviturii preventive al Washingtonului."În primul rând, Statele Unite au dezvoltat conceptul de lovitură preventivă. În al doilea rând, ei dezvoltă un sistem de atac care vizează dezarmarea" inamicului, a declarat presei preşedintele Putin. Poate că Moscova ar trebui să se gândească la adoptarea "ideilor dezvoltate de americani pentru a-şi asigura propria securitate"."Doar ne gândim la asta", a precizat liderul rus.

Vladimir Putin: Rusia deține armament „mai modern și mai eficient”

Preşedintele Putin a afirmat, de asemenea, că rachetele de croazieră şi sistemele hipersonice ale ţării sale sunt "mai moderne şi chiar mai eficiente" decât cele ale Statelor Unite.

"Rusia nu le-ar folosi prima în nicio circumstanţă", a mai spus Putin, referindu-se la armele atomice."Dar dacă nu le foloseşte prima în nicio circumstanţă, nu va fi nici a doua care le va folosi, pentru că şansele de a le folosi în cazul unui atac nuclear împotriva teritoriului nostru sunt foarte reduse".

Departamentul de Stat al SUA a condamnat aceste declaraţii, spunând că "orice discuţie, oricât de vagă, despre armele nucleare este absolut iresponsabilă".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE