Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vladimir Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a ''înnebunit'' şi nu va folosi prima arma nucleară, recurgerea la aceasta de către Moscova fiind posibilă doar ca răspuns la un atac, şi de asemenea, spre deosebire de SUA, Rusia nici nu va transfera astfel de arme la baze în alte ţări.

„Nu am înnebunit, suntem conştienţi ce sunt armele nucleare. Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc defensiv. (Folosirea acesteia) este construită în jurul a ceea ce se numeşte ''lovitura de represalii'': dacă suntem loviţi, lovim ca răspuns. Nu vom alerga în jurul lumii fluturând această armă ca pe o lamă de ras'', a spus Putin la o reuniune prin videoconferinţă cu membri ai Consiliului rus pentru drepturile omului.

Cu toate acestea, Putin a remarcat faptul că ''ameninţarea unui război nuclear este în creştere''.

Doctrina militară a Rusiei prevede posibilitatea folosirii armelor nucleare în cazul unui atac asupra sa cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui atac cu arme convenţionale însăşi existenţa statului rus este ameninţată.

Rusia nu va transfera din arsenalul său nuclear altei țări

Întrebat despre desfăşurarea armelor nucleare tactice de către SUA în ţări europene, preşedintele rus a asigurat că ţara sa nu va transfera către nicio altă ţară din arsenalul său nuclear.

Oficiali occidentali au avertizat deja că, în cazul în care Rusia continuă să înregistreze eşecuri în campania militară din Ucraina, preşedintele Putin ar putea ordona folosirea armelor nucleare tactice. Bombe nucleare de mici dimensiuni, acestea pot fi folosite pe câmpul de luptă, pentru distrugerea unor obiective militare cum ar fi baze sau aeroporturi, dar posibil şi a unor localităţi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE