Vladimir Putin spune că este dispus să "negocieze cu toţi cei implicaţi în acest proces și să găsească soluţii acceptabile" în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, potrivit agenţiei ruse de ştiri de stat TASS, citând interviul acordat duminică de Putin televiziunii de stat.
„Nu cred că este atât de periculos, cred că ne îndreptăm în direcţia corectă, protejând interesele noastre naţionale şi interesele cetăţenilor noştri, ale poporului nostru. Şi pur şi simplu nu avem altă opţiune decât să ne protejăm cetăţenii. Suntem gata să negociem cu toţi cei implicaţi în acest proces soluţii acceptabile, dar depinde de ei. Nu noi suntem cei care refuzăm să negociem, ci ei.”, a declarat Putin.
Pe de altă parte, Consilierul prezidenţial ucrainean Mykhailo Podolyak a răspuns pe Twitter spunând: „Putin trebuie să revină la realitate”.
Rusia "a atacat de una singură Ucraina şi ucide cetăţeni. Rusia nu vrea negocieri, dar încearcă să evite responsabilitatea. Acest lucru este evident, aşa că ne îndreptăm spre Tribunal", a mai spus Podolyak.
Discursul liderului de la Kremlin vine în timp ce Moscova îşi continuă ofensiva împotriva Ucrainei. Duminică, Pavlo Kyrylenko, şeful administraţiei militare regionale din Doneţk, a declarat că trupele ruseşti au lovit Kramatorsk cu trei rachete. O zonă industrială a fost lovită, dar nu s-au înregistrat victime.