RUSIA
Prim-ministrul Ucrainei avertizează: Dacă ucrainenii pierd războiul cu Rusia, ar putea duce la Al Treilea Război Mondial
Din cauza întârzierii ajutorului pentru Ucraina, situația a devenit chiar critică pe câmpul de luptă. Rușii continuă să avanseze, iar ucrainenii nu au nici măcar cu ce să se apere, darămite să elibereze diverse zone de sub ocupația rusă.
Reuters: Planul de restabilire a coridorului cerealelor în Marea Neagră, eșuat după retragerea Ucrainei. Ce a condus la întreruperea acordului
Rusia și Ucraina au negociat timp de două luni cu ajutorul Turciri un acord pentru a asigura siguranța navigației în Marea Neagră și au ajuns la un acord asupra unui text care urma să fie anunțat de Ankara.
Putin a trasat Armatei un nou obiectiv. Trebuie să fie realizat până la "Ziua Victoriei Rusiei", pe 9 mai
ISW a spus că apărarea antiaeriană ucraineană a avut rate medii de interceptare de aproximativ 46% pentru rachetele balistice. În comparație, Israelul a avut un succes de 99% în contracararea a 300 de rachete și drone iraniene în doar două ore.
Explozie la Moscova. Mașina unui fost ofițer ucrainean care a dezertat în Rusia a sărit în aer
Un fost locotenent colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost rănit, vineri, în urma unui atentat cu bombă la Moscova. Vasili Prozorov plecase de la locuința sa în momentul în care mașina lui a sărit în aer.
"Nu poți pleca decât rănit sau mort". Mărturii ale soldaților ruși care au scăpat din război rănindu-se singuri. Sunt spioni, criminali sau eroi?
O organizație neguvernamentală cu sediul în Georgia susține că a ajutat peste 26.000 de ruși să evite recrutarea și peste 520 de soldați să fugă.
Hackerii ruși au furat corespondența dintre mai multe agenții federale americane și Microsoft
Mai mulți hackeri care au legătură cu Guvernul rus au furat corespondența dintre mai multe agenții federale americane și compania Microsoft în timpul unui atac informatic desfășurat timp de mai multe luni, a avertizat Agenția pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA).
Bombardarea centralelor, parte din politica lui Vladimir Putin. Organizația Națiunilor Unite acuză Rusia de încălcarea principiilor umanității
Distrugerea infrastructurii energetice face parte din politica Moscovei de demilitarizare a Ucrainei, afirmă Vladimir Putin. Reacția liderului de la Kremlin vine după ce, în ultimul timp, armata rusă și-a intensificat bombardamentele asupra centralelor din Ucraina.
Rușii au atacat infrastructura energetică din sudul Ucrainei. Forţele Kievului au doborât 16 din cele 17 drone lansate
Atacuri cu drone întreprinse de Rusia în timpul nopţii asupra sudului Ucrainei au cauzat un incendiu la o facilitate energetică în regiunea Dnepropetrovsk şi au avariat o infrastructură critică în regiunea Herson, au anunţat vineri autorităţile ucrainene locale.
Update: Drona marină, detonată la Capu Midia ar fi avut 500 de kilograme de explozibil
Drona marină, descoperită în urmă cu doar câteva zile în timp ce plutea în derivă, ar fi avut la bord aproape o jumătate de tonă de explozibil. Informația a fost publicată de TVR Info, care citează un site de specialitate din Franța.
Volodimir Zelenski: Ucraina face progrese în producţia de rachete şi de drone. Rusia depune eforturi pentru a intensifica atacurile împotriva Ucrainei
Ucraina face progrese în producţia de rachete pentru a se apăra de Rusia, a declarat miercuri seară preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său video difuzat zilnic.
Un alt înalt oficial european avertizează că "războiul convențional nu mai e o fantezie în Europa"
Șeful diplomației UE a abordat, de asemenea, și teama tot mai mare în rândul europenilor cu privire la o potențială revenire a fostului președinte american Donald Trump, care a amenințat că nu va apăra aliații NATO din Europa care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.
Germania desfășoară primele forțe militare de apărare în Lituania. Reacția Kremlinului
Ministrul apărării german, Boris Pistorius, a calificat noua brigadă germană din Lituania drept un pas-cheie pentru întărirea capacităţii de desfăşurare a forţelor NATO şi "o zi importantă pentru Bundeswehr".