Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

La fel ca rușii, ucrainenii pregătesc mobilizarea deținuților din închisori

Proiectul de lege care prevede mobilizarea deținuților și trimiterea lor pe front a fost adoptat de Parlamentul din Ucraina, în primă lectură, cu 281 de voturi pentru, din 346 de parlamentari.

În condițiile în care ucrainenii se chinuie să facă față atacurilor Rusiei, este nevoie nu numai de muniție, ci și de personal militar, iar președintele Volodimir Zelenski caută soluții, alături de Guvern, de câteva luni.

Acest proiect va fi supus apoi unui nou vot, când vor fi adoptate și unele amendamente propuse.

Măsura a fost confirmată și de Ministerul Apărării din Ucraina.

Ucrainenii pregătesc mobilizarea deținuților din închisori

În legea propusă se arată că, în cazul mobilizării sau a decretării legii marțiale, "persoanele care ispășesc o pedeapsă privativă de libertate și care sunt încarcerate pot fi eliberate condiționat, prin decizia unei instanțe, pentru a putea efectua serviciul militar, în baza unui contract", după cum precizează publicația ucraineană Pravda.

Și rușii au apelat la prizonieri, la scară largă, pentru a fi trimiși pe front. Ei au fost recrutați de grupul Wagner, condus de Evgheni Prigojin, în 2023. În cazul rușilor, erau trimiși în luptă tot felul de deținuți, dintre cei mai periculoși, cărora li s-a promis scutirea de pedeapsă.

Însă în cazul Ucrainei, nu oricine va putea să fie eliberat condiționat. De exemplu, eliberarea condiționată nu va fi aplicată condamnaților pentru infracțiuni împotriva siguranței naționale, persoanelor condamnate pentru omor cu premeditare a două sau mai multe victime, sau omor combinat cu viol și alte agresiuni sexuale.

Între timp, rușii se confruntă cu probleme cu deținuții trimiși pe front. Cei care au supraviețuit au revenit în țară după șase luni și au fost grațiați, însă au continuat să comită crime abominabile. Astfel, rușii au schimbat legea, iar prizonierii care ajung pe front sunt nevoiți să lupte până la finalul războiului. În Rusia, nu doar bărbații din închisori sunt trimiși pe front, ci și femeile, potrivit publicației Meduza.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE