Rusia și Ucraina au negociat timp de două luni cu ajutorul Turciri un acord pentru a asigura siguranța navigației în Marea Neagră și au ajuns la un acord asupra unui text care urma să fie anunțat de Ankara.
Potrivit Reuters, Kievul s-a retras brusc, au declarat patru persoane familiarizate cu această chestiune.
Negocierile au fost mediate de Turcia, după un imbold din partea Națiunilor Unite, potrivit surselor citate care au vorbit sub rezerva anonimatului, din cauza caracterului sensibil al unor astfel de discuții.
Acordul ar fi trebuit anunțat pe 30 martie
În martie s-a ajuns la un acord "pentru a asigura siguranța navigației comerciale în Marea Neagră" și, deși Ucraina nu a dorit să îl semneze în mod oficial, Kievul și-a dat acordul pentru ca președintele turc Tayyip Erdogan să îl anunțe pe 30 martie, cu o zi înainte de alegerile regionale critice, au precizat sursele.
"În ultimul moment, Ucraina s-a retras brusc și acordul a fost sabordat", a declarat una dintre surse.
Alte trei persoane au confirmat această versiune a evenimentelor. Rusia, Ucraina și Turcia au refuzat să comenteze.
Nu a fost imediat clar de ce s-a retras Ucraina. Persoanele care au vorbit cu Reuters au spus că nu știu ce a determinat decizia Kievului.
Președintele Zelenski a declarat în februarie că, fără un nou ajutor militar american, Ucraina nu va putea apăra un coridor de navigație în Marea Neagră care se întinde pe coasta vestică a Mării Negre, în apropiere de România și Bulgaria.
Discuțiile privind acordul de transport maritim, care nu au fost raportate până acum, oferă o imagine a diplomației discrete care se desfășoară în spatele ușilor închise cu privire la modalitățile de a aduce cele două părți beligerante la negocieri, chiar dacă, la început, doar despre transportul maritim comercial.