MUZICĂ
Poiana Brașov, pregătită pentru Festivalul Massif. Care sunt restricțiile de circulație în zonă
Din cauza numărului mare de participanți, vor fi, însă, restricții de circulație în zonă. Astfel, toți cei care vor să ajungă în stațiunea din masivul Postăvaru dinspre Brașov vor trebui să folosească doar transportul în comun pus la dispoziție de autoritățile locale.
Massif, primul mare festival al anului, în Poiana Brașov. Cât costa biletele și cazarea în perioada 3-5 martie
Începe unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale anului, după Untold, la Cluj, și Neversea, la Constanța. În premieră pentru Poiana Brașov, Massif Festival aduce unii dintre cei mai renumiți artiști care vor urca pe șapte scene, instalate în mai multe locații din stațiunea montană.
INTERVIU. Sebastian Seredinschi, artistul care a dat nanotehnologia pe “Mamma Mia”
După single-ul de debut “Piesa mea de dor”, compus în urma unui anunț pe care l-a dat în ziar pentru a-și căuta fosta iubită, astăzi Sebastian Seredinschi cântă “Cum o chema”, pentru a revedea o fată pe care a întâlnit-o într-o seară în club.
Povestea lui Sergiu Gherman, românul care a câștigat un premiu Grammy alături de Kendrick Lamar
Sergiu Gherman sau Rappy este românul care a produs două dintre piesele de pe albumul lui Kendrick Lamar cu care a câștigat premiul “Cel mai bun Album Rap” la premiile Grammy. Sergiu este un orădean ambițios.
BRIT Awards 2023. Harry Styles, marele câştigător al galei
Harry Styles a fost marele câștigător al galei BRIT awards 2023, cele mai importante recompense ale industriei muzicale pop din Marea Britanie, după ce a câştigat sâmbătă seară toate cele patru categorii la care a fost nominalizat.
Fenomenul K-pop. Ținutele membrilor trupei BTS, virale pe rețelele de socializare
Pare a fi o regulă nescrisă. Dacă idolul tău poartă o haină, o vrei și tu. De-a lungul celor 10 ani de carieră membrii BTS Kpop, fenomen global: BTS este trupa momentului avut multe ocazii pentru a-i surprinde pe ARMY, așa cum își spun fanii lor, cu hainele pe care le-au purtat.
Cântecul de susținere a protestelor din Iran a câștigat un premiu Grammy
Shervin Hajipour, cântărețul iranian care a fost încarcerat pentru cântecul său de susținere a protestelor față de moartea femeii iraniano-kurde Mahsa Amini a câștigat premiul inaugural pentru cel mai bun cântec pentru schimbări sociale.
Melodia trupei Zdob și Zdub, inspirație pentru un eseu premiat. Un student român a câștigat locul I la un concurs internațional despre naționalism
Trenulețul, faimoasa melodie a trupei Zdob și Zdub, a devenit studiu de caz într-un concurs internațional de eseuri desfășurat în Austria. Un student român a câștigat locul întâi la concursul, care avea ca temă naționalismul.
EXCLUSIV. Andrei Dinescu, artistul care a reinventat manelele: „În trecut erau mai acceptate. Astăzi, să pui pe boxele mall-ului manele ar fi de neînchipuit”
A crescut cu muzica clasică, a adoptat stiluri muzicale precum rock, jazz, muzică electronică și experimentală, însă a realizat că, în România, lautarii rămân cei mai buni muzicieni.
Ministrul Culturii: „Avem o lipsă de modele”. Ce ar trebui făcut ca, în locul manelelor, copiii şi tinerii să asculte alte genuri muzicale
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, consideră că România se confruntă cu o lipsă de modele, el precizând într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că a vorbit cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să se găsească soluţii pentru a aduce cât mai mulţi elevi în sălile de spectacol de la teatru.
Ce muzică te ajuta să dormi? Un top al melodiilor de pe Spotify include piese ale trupei BTS și Billie Eilish
Ascultarea unei melodii relaxante înainte de a merge la culcare s-a dovedit de mult timp că ne ajută să adormim. Sute de playlist-uri Spotify promit o selecție muzicală perfectă pentru un somn odihnitor.
INTERVIU. Jurjak: „Arta îmi umple mintea, îmi ține mâinile ocupate și îmi eliberează sufletul"
Muzician, regizor, creator digital și licențiat în drept, Jurjak, adică George Petroșel, este unul dintre cei mai apreciați artiști ai curentului alternativ din România. Și nu, nu este o coincidență de nume, este chiar fiul lui Edi Petroșel de la Holograf.
Kanye West ocupă primul loc în clasamentul incidentelor antisemite din 2022
Constanta retorică plină de ură la adresa evreilor a lui Kanye West l-a propulsat pe rapperul american în fruntea clasamentului anual de zece poziţii al declaraţiilor antisemite întocmit de Centrul Simon Wiesenthal
Noul album "Midnights" al lui Taylor Swift doboară un nou record: cel mai bine vândut vinil în Marea Britanie, Canada și Australia
Cântăreața și compozitoarea Taylor Swift a adunat nenumărate premii și a intrat în istorie, ajungând în topuri după lansarea celui de-al zecelea album de studio, 'Midnights' din 2022.
Un imn al Campionatului din Qatar, compus de un român. Piesa lui Tudor Monroe va răsuna la finala Argentina-Franța
Unul dintre imnurile Campionatului Mondial din Qatar a fost compus de un român. Tudor Monroe are 24 de ani, este din Brașov, dar trăiește în Londra de ani buni. Piesa lui va răsuna pe stadionul Doha în această seară, la marea finală Argentina-Franța.