Articole scrise de Euronews
Jurnalistul auto Adrian Dima explică de ce nu trebuie să ne temem de interzicerea comercializărilor mașinilor pe carburanți
Statele membre ale Uniunii Europene sunt de acord ca mașinile dotate cu motoare cu ardere internă să nu mai fie vândute din 2035. Liderii europeni sunt de părere că acest proiect va încuraja trecerea treptată la vehiculele electrice și va combate schimbările climatice.
Cifra prosumatorilor din România a crescut de 100 de ori în doar trei ani
În numai trei ani, numărul prosumatorilor din România a crescut de 100 de ori. Potrivit ANRE în 2019 existau doar 303 consumatori care își produceau singuri energia electrică, iar la sfârșitul acestui vom atinge pragul de 30.000 de prosumatori.
Alegeri parlamentare în Israel. Este a cincea rundă în doar trei ani și jumătate
Israelienii se pregătesc să meargă la vot pe 1 noiembrie, pentru a cincea oară în mai puțin de patru ani. Cu puțin timp înainte de votul pentru un nou Parlament, sondajele arată că un sfert din cele 120 de locuri în legislativ ar fi ocupate de partidele religioase.
România îmbătrânește de la an la an. INS: România a pierdut peste 100.000 de locuitori, în ultimul an
Țara noastră a pierdut peste 100.000 de locuitori, în ultimul an, și aici vorbim de cei care domiciliază în România, adică populația unui oraș întreg cum ar fi Râmnicu Vâlcea sau Botoșani.
Adele vrea o diplomă în literatura engleză: „Eram obsedată de limba engleză, iar acum scriu versurile cântecelor mele”
Cântăreaţa britanică Adele, recompensată de-a lungul anilor cu numeroase premii importante, inclusiv cu Grammy şi Brit Awards, doreşte să studieze pentru a obţine o diplomă universitară în literatură engleză.
Medvedev propune Ucrainei energie electrică din Rusia, dacă recunoaște anexarea celor patru regiuni de către Moscova
Dacă vrea să nu mai aibă probleme cu energia, Ucraina ar trebui să recunoască anexarea de către Rusia a 19% din teritoriul său, citează The Moscow Times o declaraţie făcută vineri de vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev.
Ungaria trebuie să hotărască dacă participă sau nu la sprijinirea financiară a Ucrainei
Ungaria se află în faţa unor decizii dificile dacă să participe sau nu la procesul de susţinere financiară a Ucrainei, a declarat vineri la postul de radio Kossuth premierul ungar Viktor Orban, relatează agenţia MTI.
Acuzațiile privind bomba murdară, pe masa ONU. Membrii Consiliului de Securitate resping alegațiile Rusiei
Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vor prezenta cât mai curând posibil o concluzie cu privire la așa-zisele acuzații ale Rusiei privind utilizarea unei ”bombe murdare”.
Wizz Air închide baza operațională din Chișinău, din cauza războiului din Ucraina. Toate avioanele vor fi retrase din țară
Începând cu 1 decembrie, Wizz Air închide baza operațională de pe Aeroportul Internțional Chișinău pentru o perioadă nedeterminată. Compania va retrage toată flota aeriană de pe teritoriul Moldovei, dar va continua să efectueze zboruri dinspre și înspre Chișinău.
Profesorii ar putea primi salarii mai mari, de la 1 ianuarie. Ministrul educației: „Este în discuție procentul”
Profesorii ar putea primi salarii mai mari de la 1 ianuarie. Este anunțul făcut de ministrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a menționat că deja au loc discuții despre posibilele creșteri.
Armata română are un nou lot de militari profesioniști. Tineri din toată țara au depus jurământul
Armata română are de vineri un nou lot de militari profesioniști. Într-un context foarte dificil, tineri din toată țara au venit la sediul Batalionului de Poliție Militară „Tudor Vladimirescu” și au depus jurământul militar.
Perspective sumbre pentru economie. Prognoză: După o creștere de 4,6% în 2022, economia încetinește în 2023
Într-o perioadă în care economiile multor țări încep să scadă, iar recesiunea este un subiect la ordinea zilei, România primește o veste bună. Va încheia anul cu o creștere economică mult mai mare decât se estima în vară.
Halloween-ul la castelul Bran. Turiștii vor avea parte de o petrecere tematică
Castelul Bran se pregătește pentru Halloween. Turiștii sunt așteptați într-un decor aparte, iar însuși Contele Dracula și ielele își vor face apariția în cadrul tururilor organizate până la miezul nopții. Vizitatorii pot lua parte mai apoi la o petrecere tematică, organizată chiar în curtea regală.
Producătorul turc al dronelor Bayraktar va deschide o fabrică în Ucraina în doi ani
Compania turcă producătoare de armament Baykar, cunoscută pentru dronele folosite cu succes de ucraineni împotriva forţelor ruse, va încheia în doi ani construcţia unei fabrici în Ucraina, a declarat directorul general Haluk Bayraktar.