Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ascensiunea fraților Tate în România. Cei doi frați și-au cumpărat apartamente în rate la Săcele, lângă Brașov

Ascensiunea fraților Tate în România a început departe de averi impresionante, mașini de lux și vacanțe exotice. În 2014, au fost aduși în țară de un om de afaceri brașovean unde au participat la mai multe gale de kickbox.

Viața ieftină și femeile frumoase, i-au atras ca un magnet. La Săcele, lângă Brașov, într-o zonă retrasă, departe de văzul lumii, cei doi și-au cumpărat pe numele lor două apartamente în care ar fi început să aducă fete care să facă videochat.

Povestea celor doi frați în România a început încă din 2014, când Sebastian Vieru, un om de afaceri din Brașov, organizator de gale de kickboxing, i-a adus împreună cu alți sportivi din Marea Britanie.

„Ei au venit efectiv ca și ajutor sau antrenori ai unui sportive, în România, prima oară. După care au mai fost încă de două ori, la Constanța, apoi la Cluj, apoi au fost la București. Deci au fost de tre ori, tot cu același sportiv, tot în același context, apoi au zis că ar vrea să se mute, că le place aici că e fain.

Eu am avut o cunoștință care avea un bloc pe care îl făcea la Săcele. Le-am zis că uite, și eu mi-am cumpărat acolo, dacă vreți să vă luați și voi. Au venit băieții, s-au înțeles cu dezvoltatorul de acolo și au cumpărat două apartamente.”, a declarat pentru Euronews, Sebastian Vieru.

Imobilele, revândute dezvoltatorului după câțiva ani

Imobilele sunt situate într-un bloc de locuințe aflat într-o zonă greu accesibilă a orașului Săcele, împădurită și departe de văzut oamenilor. Au cumpărat mai întâi apartamentul cu numărul 9 și mai apoi cel de la numărul 7. Fiecare locuință a costat în jur de 35.000 de euro și a fost plătită în rate. După câțiva ani, imobilele au fost vândute aceluiași dezvoltator de la care au fost cumpărate.

În aceste apartamente, cei doi frați ar fi pus mai multe fete să facă videochat. Andrew Tate și-ar fi adus și iubita de la acea vreme. O englezoaică pe nume Melissa. Veneau destul de rar în oraș și nu vorbeau cu nimeni pentru că nu cunoșteau limba. În 2018, au vândut locuințele din cauza reclamațiilor pe care le făceau vecinii.

Deși se presupune că încasau sume impresionante de bani în fiecare lună, din activitățile de videochat, cei doi frați aveau datorii la administrația publică locală, iar când au plecat din Săcele, dezvoltatorul a fost cel care le-a plătit facturile.

„Cele două apartamente au fost cumpărate pe persoană fizică de cei doi frați Tate. Inițial nu au reușit să plătească taxe locale și impozite în cursul anilor, ei au vândut aceste două apartamente în 2018 și atunci ca să le poată vinde au trebuit să vină la zi cu tot ce a însemnat taxe locale și impozite, pe apartament, și au avut și o amendă data de primăria Săcele în 2016 pentru că nu și-a declarat impozitul la nivelul anului respectiv.

Le-au vândut tot la acel dezvoltator de la care le-au cumpărat și am înțeles că acel dezvoltator le-ar fi plătit acele restanțe pe care le-au avut. Nu sunt sume mari, discutăm de câteva sute de lei”, a declarat Virgil Popa, primarul din Săcele.

Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de trafic de persoane şi asupra lor planeaza şi o acuzaţie de viol. În oraș, aproape toată lumea le cunoaște povestea, dar părerile oamenilor sunt împărțite în ceea ce privesc acuzațiile care li se aduc.

Frații Tate sunt în vizorul autorităților române încă din aprilie, anul trecut, iar în prezent cei doi se află în arest preventiv.

Povestea în imagini, joi dimineață, ora 9.00, la Bună dimineața, România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE