Articole scrise de Euronews
Zelenski cere confiscarea fondurilor rusești. Miliardele rusești, înghețate de băncile mondiale, ar ajuta la reconstrucția Ucrainei
Oficialii occidentali i-au transmis lui Volodimir Zelenski, la Davos, că sunt de acord să trimită Ucrainei cele peste 300 de miliarde de dolari, active care ar putea fi confiscate de la ruși. Însă au avertizat că acest lucru nu este o soluție pe termen lung pentru Kiev.
Luminița Odobescu, la Davos. MAE a reiterat sprijinul României pentru statele din Balcanii de Vest
Luminiţa Odobescu, ministra Afacerilor Externe, a vorbit, miercuri, la Forumul Economic Mondial de la Davos, despre sprijinul pe care România îl acordă ţărilor din Balcanii de Vest legat de parcursul european al acestora, informează MAE.
Proiect: Fugarii condamnați sau care se sustrag anchetei și proceselor vor plăti cheltuielile de aducere în țară
Fugarii condamnați sau care se sustrag anchetei și proceselor vor plăti cheltuielile de aducere în țară. Anual numai extrădarea persoanelor condamnate definitiv costă statul roman peste 10 milioane de lei.
Politicieni controversați, prezenți la Forumul Economic Mondial de la Davos
Lideri din întreaga lume, oameni de afaceri și companii interesate de viitorul omenirii se află, zilele acestea, la Forumul Economic de la Davos. Marele absent este, desigur, președintele Vladimir Putin, dar, printre cei prezenți, nu lipsesc alte personaje politice controversate.
Lucrările la Patinoarul Flamaropol. Investitorii care vor să-l refacă au vizitat șantierul. Nicușor Dan: ”Există interes pentru acest proiect”
Primarul general Nicușor Dan a anunțat miercuri că mai mulți antreprenori sunt interesați să refacă Patinoarul Flamaropol. Edilul Capitalei și-a exprimat speranța ca lucrările să înceapă cât mai rapid.
Programul ”Magazinul Clasei”, o luptă împotriva abandonului școlar în România
România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește abandonul școlar. Iar situația nu pare să se schimbe prea curând. Rata abandonului școlar la sfârșitul gimnaziului a atins, acum doi ani cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.
Președintele Argentinei, la Davos: Lumea occidentală este în pericol din cauza socialismului
”Occidentul este în pericol” pentru că liderii tind să aplice idei ”care conduc inexorabil la socialism şi deci la sărăcie" sau din cauza "experimentelor colectiviste, care nu sunt niciodată soluţia problemei".
„Arătați-ne mâna! Are bătături de fermier?” Tensiuni între protestatarii din Afumați, în a opta zi de manifestații
După opt zile de proteste, au apărut primele tensiuni între manifestanții aflați în stradă, la Afumați, județul Ilfov. Fermierii care au făcut lista cu cele 76 de revendicări susțin că printre ei au fost trimiși instigatori.
Arnold Schwarzenegger, reţinut pe aeroportul din München. Ce acuzații au fost lansate la adresa actorului
Actorul Arnold Schwarzenegger a fost reţinut miercuri pe aeroportul din München. Vameșii germani au luat această măsură deoarece fostul politician american nu a declarat un ceas de lux valoros.
Autoritățile de la Kiev spun că obiectivul Ucrainei în 2024 este obținerea supremației aeriene față de Rusia
Ucraina a comunicat miercuri că obiectivul său pentru acest an este obţinerea supremaţiei aeriene în războiul cu Rusia, dar a avertizat că pentru victorie mai este nevoie de timp şi de ajutor occidental.
Creatorul ChatGPT pregătește un plan pentru a descuraja dezinformarea, în pragul unui an electoral important la nivel global
Creatorul ChatGPT a schițat un plan pentru a preveni utilizarea instrumentelor chatbotului pentru a disemina informații electorale false, în contextul în care alegătorii din peste 50 de țări se pregătesc să voteze la alegerile naționale din acest an.
Tot mai mulți ruși solicită cetățenie moldovenească. Explicația analiștilor
Numărul cererilor inițiate de ruși pentru dobândirea cetățeniei moldovenești este în creștere. 70% din numărul solicitărilor înregistrate în ultimii doi ani de autoritățile din Republica Moldova au fost depuse de cetățeni ruși, iar 20%, de ucraineni.
Cum pot fi protejate victimele violenței domestice. Sistemul care monitorizează agresorii s-a extins în alte 20 de județe
Victimele violenței domestice ar putea fi protejate mult mai bine de la începutul acestui an. Brățările electronice, care monitorizează agresorii, sunt disponibile în alte 20 de județe din țară.