Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Zeci de fugari condamnați definitiv, readuși în țară. Alina Gorghiu: Prioritatea e să îi aducem pe toți înapoi

În numai o săptămână, autoritățile române au reușit aducerea în țară a 21 de fugari condamnați definitiv. Ei îngroașă, astfel, rândurile celor peste o mie de infractori români extrădați anul trecut din alte țări.

21 de condamnați definitiv, recuperați în această săptămână de către autoritățile române

Fugarii, aduși din Marea Britanie, Germania, Italia, Islanda, Belgia și Polonia

Recent, autoritățile din Italia, prin vocea premierului Giorgia Meloni, a promis o cooperare mai bună cu Bucureștiul în domeniul justiției, cu accent pe extrădarea condamnaților români.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției: „Arată cât de importantă este această colaborare între state, între România și Italia, cooperare judiciară în materie penală între România și Republica italiană, inclusiv menționarea acestui principiu, al trimiterii în țara de origine a persoanelor condamnate. Aici intră, desigur, și fugarii din România.

Avem un bun dialog cu autoritatile italiene, iar prioritatea noastră este ca justiția să se facă până la capăt, să aducem fugarii de peste tot în țară. De vinerea trecută până vinerea aceasta, deci perioada 9-16 februarie, au fost preluați de la punctele de frontieră de către ANP un număr de 21 de fugari, la care se adaugă șase transferați.

Printre țările de unde am adus fugarii sunt următoarele: Marea Britanie, Germania, Italia, Islanda, Belgia, Polonia, iar printre faptele pentru care au fugit persoanele condamnate avem o gamă largă de infracțiuni: de la cele grave, cu violență, tentativă de omor și tâlhărie, la cele economice, evaziune fiscală, furturi și infracțiuni rutiere”.

Banii cheltuiți de statul român pentru repatrierea fugarilor

Ministrul Justiției: „Anul acesta, vom avea o lege potrivit căreia fugarul plătește costurile aferente aducerii lui în țară”

Alina Gorghiu a vorbit, acum câteva săptămâni, și despre banii cheltuiți de România pentru repatrierea acestor fugari.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției: „Pentru aducerea în țară a unui fugar, statul cumpără trei bilete de avion. La care se adaugă costurile diurnei și ale cazării ofițerilor de poliție implicați în preluarea persoanei căutate. (...)

În 2021, statul a cheltuit peste 9,4 milioane de lei pentru aducerea în țară a fugarilor. În 2022, peste 8,6 milioane de lei. Anul trecut, suma a urcat la peste 10 milioane de lei. Dar anul acesta vom avea o lege, potrivit căreia fugarul plătește costurile aferente aducerii lui în țară. Proiectul de lege a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției. Fenomenul fugarilor trebuie stopat! Pedeapsa trebuie executată în țară!”, a precizat aceasta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE