Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare. Odată anunțată sentința, Cherecheș trebuia să se prezinte imediat la cea mai apropiată secție de poliție.
Pentru că nu a făcut-o, agenții trimiși să pună în executare mandatul de arestare nu l-au găsit acasă pe primarul din Baia Mare și nici la sediul primăriei. Astfel, edilul a fost dat în urmărire.
Primarul Cătălin Cherecheș a trecut fraudulos frontiera cu Ungaria
Însă Cătălin Cherecheș a reușit să părăsească țara, deși avea interdicție și era dat în consemn la frontieră chiar înainte de primirea condamnării. El a ieșit prin punctul de trecere a frontierei Petea, cel mai apropiat de domiciliul său, cu un taxi înmatriculat în Satu Mare și a folosit un act de identitate al unei rude născute în 1988. Ar fi vorba despre un unchi al său care nu avea același nume de familie, potrivit surselor Euronews.
Astfel, el este acuzat de două infracțiuni, trecere frauduloasă a frontierei și fals in acte. Iar persoana care i-a dat documentul de identitate lui Cherecheș riscă să fie acuzată pentru complicitate de trecere frauduloasă a frontierei.
Inspectoratul General de Poliție a făcut precizări și a dezvăluit filmul evenimentelor.
Victor Ivașcu, șeful Poliției de Frontieră: "Până la momentul emiterii sentinței definitive și irevocabile de executare a pedepsei cu închisoarea, persoana în cauză s-a aflat sub măsura controlului judiciar, cu interdicție de părăsire a țării și era dat în consemn la frontieră.
Întrucât în ziua de 24 noiembrie, el nu a fost găsit la domiciliu, acesta a fost dat în urmărire națională la ora 10:21. Ulterior, la ora 18, el a fost dat în urmărire internațională, mandat validat în sistemul de informații Schengen la ora 18:50, fiind emis un mandat european de arestare.
Având în vedere informațiile potrivit cărora Cătălin Cherecheș ar fi ieșit din țară, am dispus constituirea unei echipe de verificare, alcătuită din șefi ai structurilor din cadrul ITPF Sighetu Marmației, direct responsabili de situație. Echipa a fost condusă de adjunctul inspectorului șef, care s-a deplasat în punctul de trecere a frontierei Petea, pentru verificarea mai multor ipoteze de lucru.
Concret, au fost valorificate informațiile furnizate de IGPR, prin Inspectoratul de Poliție Maramureș, sens în care au fost efectuate verificări în punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria, pentru a identifica posibile mijloace de transport cu care bărbatul căutat ar fi putut ieși din țară și persoane care să-i fi facilitat ieșirea.
Precizând că, în conformitate cu prevederile acordului comun româno-maghiar din 2007, la frontiera cu Ungaria, controlul de trecere se efectuează în echipe comune, din polițiști de frontieră români și maghiari, un detaliu foarte important. Din analiza tuturor datelor, s-au stabilit următoarele aspecte: Cherecheș Cătălin a ieșit din țară prin punctul de frontieră de la Petea, la ora 7:49, folosind o altă identitate aparținând unei rude.
La ora menționată, la controlul de frontieră de pe teritoriul maghiar, s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, conducătorul auto, care asigura un regim de taxi și un pasager pe scaunul din față. Cele două persoane s-au legitimat cu cărți de identitate românești, dintre care una, cea a pasagerului, aparținea unei rude a numitului Cherecheș Cătălin, persoană care locuiește într-un stat din Europa."
Taximetristul a fost audiat și el și, cu ajutorul lui, s-a ajuns la concluzia că cel vizat era Cătălin Cherecheș.
Agentul care i-a permis lui Cherecheș să iasă din țară este cercetat
Însă chiar dacă a fost verificat, Cherecheș a reușit să treacă frontiera spre Ungaria. În aceste condiții, planează suspiciuni asupra agentului Poliției de Frontieră care i-a permis primarului să treacă.
Potrivit surselor Euronews, acesta a fost audiat preliminar și a precizat că îl știa pe Cherecheș "de la televizor" și că nu avea cum să nu îl recunoască. Agentul de frontieră are 21 de ani de experiență, cu multe depistări și realizări, fără alte incidente până acum.
Dacă polițistul de frontieră ar fi avut dubii cu privire la identitate, el putea să treacă persoana respectivă la a doua linie de control și să foloseacă mijloacele tehnice de verificare a identității.
Victor Ivașcu, șeful Poliției de Frontieră: "În momentul solicitării documentelor la control, agentul Poliției de Frontieră se afla în fața tonetei, pe artera de circulație și a procedat la identificarea persoanelor din autoturism, prin confruntarea identității din documente cu cei prezenți. Conform atriibuțiilor de serviciu, polițistul a implementat trecerea în baza de date, apoi a înmânat documentele polițistului de frontieră maghiar, aflat, la rândul lui, în afra tonetei, care a verificat, de asemenea, identitatea persoanelor și a consemnat acest aspect în bazele de date maghiare, ulterior permițând intrarea acestora pe teritoriul Ungariei.
Precizez că nu au putut fi preluate imagini concludente de pe camerele perimetrale ale punctului de trecere Petea, întrucât acestea nu surprind imagini cu controlul efectuat la tonetă pe teritoriul maghiar și nu s-au putut distinge clar și neechivoc persoanele din interior.
În continuarea acestei ipoteze de lucru, care indică faptul că numitul Cătălin Cherecheș a părăsit teritoriul României prin substituirea persoanei, deci nu prin folosirea propriei idetități, au fost inițiate schimburi de date și informații cu partenerii externi.
Analizăm în continuare modalitatea în care polițistul de frontieră a efectuat controlul documentelor, cu mențiunea că există o asemănare între Cătălin Cherecheș și ruda căreia i-ar fi folosit actul de identitate, asemănare care însă nu scuză lipsa identificării prin confruntarea documentului de identitate prezentat cu persoana prezentă la controlul de frontieră.
La nivelul ITPF Sighetu Marmației a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile față de agentul de poliție de frontieră, în vederea stabilirii existenței unei abateri disciplinare. Totodată, s-a luat măsura sesizării din oficiu a unității de parchet competente, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea."
Sancțiunile pe care le poate primi agentul care l-a verificat pe Cherecheș merg de la o simplă mustrare până la demitere. După cercetările disciplinare asupra agentului, ar putea fi făcute și verificări privind existența unor eventuale elemente de corupție.
- Polițiștii din cadrul Inspectoratului General de Poliție încă nu au informații privind locul în care se află acum Cătălin Cherecheș, dar sunt convinși că el va fi găsit.
- În cursul zilei de 24 noiembrie, prin punctul de frontieă Petea au trecut peste 6.000 de persoane.