Alegătorii din Kansas au dat un puternic semnal că vor să protejeze dreptul femeilor la avort. Și au votat masiv pentru protejarea lui în constituția locală. Kansas este primul stat american care a supus la vot dreptul la avort, după ce Curtea Supremă a SUA a decis în iunie că acesta nu trebuie garantat de constituție.
Activiștii pro-avort din SUA au în sfârșit un motiv de bucurie după o victorie răsunătoare în statul conservator Kansas.
Alegătorii de acolo au respins o măsură care ar fi permis legislativului controlat de republicani să înăsprească restricțiile sau chiar să interzică procedura complet. Referendumul este perceput ca un indicator clar al sentimentelor alegătorilor.
„O coaliție de alegători din întreg spectrul politic s-a reunit astăzi și a votat nu. Au votat nu pentru a-și proteja vecinii. Și au votat nu pentru schimbarea Constituției. Au demonstrat astfel, să știți, că rădăcinile noastre de stat liber aici în Kansas sunt vii.", a declarat Ashley All, reprezentant „Kansans pentru Libertatea Constituţională”.
Este primul vot major privind dreptul la avort de când Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul constituțional la procedură în luna iunie. Victoria le-a oferit, în plus, o licărire de speranță democraților înaintea alegerilor intermediare, programte în noiembrie.