Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Curtea Supremă a SUA a abrogat dreptul constituțional la avort

Curtea Supremă din Statele Unite a abrogat, oficial, protecția constituțională la avort. Aceasta a fost în vigoare timp de aproape 50 de ani, ulterior deciziei Roe vs Wade din 1973.

Consecințele încheierii dreptului federal la avort vor fi vizibile în aproape jumătate dintre cele 50 de state americane, care sunt de așteptat să interzică, în perioada următoare, avortul pe teritoriul lor.

Decizia, care a fost primită cu multă furie de către susținătorii libertății femeilor la avort, a fost votată de către șase dintre cei nouă judecători ai Curții Supreme. 

O astfel de decizie ar fi părut imposibilă înaintea de schimbarea majorității Curții Supreme, care s-a realizat în timpul mandatului fostului președinte Republican, Donald Trump.

Fostul președinte a selectat trei noi judecători, pe Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh și pe Amy Coney Barrett, inclusiv pe criteriul credințelor acestora în privința libertății femeilor la avort. Toți trei, care au un mandat pe viață la Curtea Supremă, au fost prezenți astăzi și au votat în privința temei.

Cei trei judecători liberali ai curții, care s-au opus deciziei, au depus o opinie divergentă față de hotărâre care a atras rapid protestatarii la clădirea Curții Supreme de pe Capitol Hill din Washington, D.C.

Ce urmează

Dintre cele 25 de state menționate, 13 dintre ele, în principal din sudul și centrul Americii, au deja legi pregătite care interzic avortul, în ipoteza în care Roe vs Wade urma să fie deturnat. 

La începutul lunii mai, o scurgere de informații fără precedent din interiorul Curții Supreme anunța un draft prin care instituția plănuia să abroge dreptul federal la avort.

Alte șase state au interzis sau limitat, aproape în totalitate, avortul după primele șase săptămâni ale sarcinii, înainte ca multe femei să fie măcar conștiente că sunt însărcinate.

În alte șase, lupta se va duce fie pentru punerea în aplicare a vechilor legi privind posibilitatea avortului, care au fost adoptate premergător 1973, fie pentru unele propuneri noi, care ar limita momentul în care avorturile se vor putea face, potrivit Institutului Guttmacher, citat de euronews.com.

Mai mult de 90% dintre avorturi se întâmplă în primele 13 săptămâni ale sarcinii, iar mai mult de jumătate dintre acestea se realizează, în prezent, cu ajutorul pastilelor, și nu prin operație, conform Guttmacher.

Decizia Curții Supreme va afecta, în mod disproportional femeile care aparțin minorităților etnice din SUA, care deja se confruntă cu un acces limitat la serviciile de sănătate, potrivit unor statistici analizate de AP. Opinia publică nu este, însă, de partea interzicerii dreptului federal la avort.

Mai precis, doar unul din zece americani susțin ca avortul să fie interzis în orice caz, în timp ce o majoritate dintre americani nu susțin destituirea Roe vs Wade, potrivit unor sondaje cu rezultate consecvente realizate de AP-NORC Center for Public Affairs Research.

O majoritate sunt în favoarea legalității avortului în „toate sau în majoritatea circumstanțelor”, însă sondajele mai arată că mulți susțin anumite restricții, în special mai târziu în procesul sarcinii.

Administrația Biden și alți apărători ai dreptului la avort au semnalat că o abrogare a Roe vs Wade ar amenința și alte decizii luate precedent de Curtea Supremă, precum drepturile persoanelor gay sau posibilitatea contracepției.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE