Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Volodimir Zelenski, vizită la o bază militară din Danemarca. Vrea să obțină avioane F-16 pentru contraofensivă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat duminică după-amiază în Danemarca, pentru a efectua o vizită la o bază a forţelor aeriene daneze din sudul ţării. Demersul liderului de la Kiev are în contextul în are în urmă cu două zile, Statele Unite au dat undă verde ca Țările de Jos și Danemarca să trimită avioane de luptă americane de tip F-16 în Ucraina, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

Tot astăzi, Zelenski a vizitat o bază militară din Țările de Jos, alături de premierul olandez, Mark Rutte. Țările de Jos au anunțat că vor oferi Ucrainei 42 de avioane F-16.

”Astăzi facem încă un pas pentru a consolida apărarea aeriană a Ucrainei. F-16 sunt avioanele pe care le vom folosi pentru a ține teroriștii ruși departe de orașele și satele ucrainene”, a spus președintele Zelenski la conferința susținută alături de Mark Rutte.

Cel mai probabil, Danemarca va face un anunț asemănător.

Despre războiul din Ucraina se va discuta și luni în Atena. La o reuniune organizată de premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, participă și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel. Discuțiile se vor concentra pe dezvoltarea cooperării regionale în sud-estul Europei și pe provocările ridicate de evoluțiile conflictului din Ucraina. La întrunirea din Grecia merge și premierul Marcel Ciolacu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE