Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că îl aşteaptă pe omologul său chinez Xi Jinping în oraşul Kazan în Rusia, la summitul BRICS prevăzut să aibă loc între 22 şi 24 octombrie, exprimându-şi dorinţa de a avea o întrevedere în tet-a-tet cu această ocazie, informează AFP.
„Îl aşteptăm pe preşedintele chinez Xi Jinping la summitul BRICS. Propun organizarea unei întâlniri de lucru bilaterale în cursul acestor lucrări" ale summitului, a declarat Putin în timpul unei întrevederi cu vicepreşedintele chinez Han Zheng la Vladivostok, în Extremul Orient rus.
Vladimir Putin şi Xi Jinping, parteneri apropiaţi
Vladimir Putin şi Xi Jinping sunt parteneri apropiaţi şi au avut numeroase întrevederi de-a lungul anilor pentru a afişa "prietenia nelimitată" între ţările lor, care s-a întărit şi mai mult după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei.
Moscova şi Beijingul denunţă la unison ceea ce ele consideră a fi hegemonia americană în problemele internaţionale.
Vladimir Putin s-a deplasat în luna mai la Beijing pentru o întrevedere cu Xi Jinping.
China se prezintă ca fiind neutră în conflictul din Ucraina şi susţine că nu livrează niciun fel de arme niciuneia dintre părţile implicate. Însă americanii şi europenii o acuză în mod regulat că oferă Rusiei, vizată de importante sancţiuni occidentale, un sprijin economic crucial pentru efortul său de război.
La summitul BRICS ar urma de asemenea să participe un alt partener apropiat al lui Putin şi rival regional al Beijingului, premierul indian Narendra Modi, care s-a mai deplasat în Rusia în iulie.
Numărând patru membri la înfiinţarea sa în 2009 (Brazilia, China, India şi Rusia), blocul BRICS s-a extins în 2010 cu Africa de Sud şi anul acesta cu mai multe alte ţări emergente, printre care Egiptul şi Iranul.
Turcia, stat membru al NATO cu relaţii uneori tensionate cu aliaţii săi occidentali, a anunţat marţi că a înaintat o cerere de aderare la BRICS.