Alexander Lukașenko, președintele Belarusului, se va deplasa miercuri la Moscova pentru două zile de discuții cu președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat Kremlinul.
Reuters relatează că, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, săptămâna trecută, cei doi lideri ar fi discutat, în cadrul unei întâlniri față în față, despre apelul lui Lukașenko pentru o încetare imediată a focului în Ucraina.
Putin și Lukașenko ar urma să discute pe 5 aprilie despre "chestiuni bilaterale și internaționale de actualitate", înainte de o reuniune a Consiliului Suprem al Statului Uniunii, în ziua următoare, a precizat Kremlinul într-un anunț publicat marți.
Rusia și Belarus fac parte în mod oficial dintr-un stat al Uniunii, o uniune și o alianță fără frontiere între cele două foste țări sovietice, deși planurile de lungă durată pentru o integrare mai strânsă a economiilor lor au fost blocate în mod repetat.
Moscova este principalul susținător politic și financiar al Belarusului, în timp ce Lukașenko i-a permis lui Putin să folosească teritoriul Belarusului ca rampă de lansare pentru invazia Rusiei în Ucraina de anul trecut, potrivit The Gurdian.
Serghei Shoigu, ministrul Apărării, a declarat marți că Rusia a sporit capacitățile nucleare ale Belarusului ca răspuns la aderarea Finlandei la alianța militară NATO.
Lukașenko este dispus să găzduiască în Belarus arme nucleare strategice ale Moscovei
Aleksandr Lukaşenko, președintele Belarusului, s-a declarat vineri dispus să aprobe staţionarea unor arme nucleare strategice ruseşti, în plus faţă de armele nucleare tactice pe care a convenit deja cu omologul său rus Vladimir Putin ca Rusia să le desfăşoare în Belarus, transmit agenţiile Reuters şi AFP.
"Va trebui ca Putin şi cu mine să luăm o decizie şi să introducem aici arme strategice. Iar ei trebuie să înţeleagă asta, ticăloşii de acolo din străinătate, care astăzi încearcă să ne arunce în aer din interior şi din exterior", a spus Lukaşenko într-un discurs în faţa Adunării Naţionale, arată Agerpres.
"Aveţi cuvântul meu, niciodată nu v-am dezamăgit. Ei se pregătesc să invadeze Belarusul, să distrugă ţara noastră", a adăugat el, făcând referire la statele occidentale care sprijină opoziţia belarusă.
"Nu încerc să intimidez sau să şantajez pe nimeni. Vreau să salvgardez statul belarus şi să asigur pacea pentru poporul belarus", a indicat Lukaşenko.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbăta trecută că arme nucleare tactice ale armatei ruse vor fi staţionate în Belarus, ca represalii ale Rusiei faţă de intenţia Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit.