Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie, potrivit unor decrete prezidenţiale publicate joi seară, cu o zi înainte ca Rusia să finalizeze anexarea lor, transmite Agerpres.
„Ordon recunoaşterea suveranităţii şi independenţei de stat a regiunilor Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei”, a declarat în aceste decrete Vladimir Putin care se pregăteşte să oficializeze vineri anexarea celor două, precum şi a regiunilor Doneţk şi Lugansk.
Rusia a recunoscut independenţa Republicii Populare Doneţk (DNR) şi a Republicii Populare Lugansk (LNR), la cererea liderilor lor separatişti pro-ruşi, la sfârşitul lunii februarie, cu puţin timp înainte de lansarea ofensivei sale în Ucraina.
În septembrie, regiunile Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk au organizat „referendumuri", denunţate de Kiev şi Occident ca fiind ilegitime, votând pentru alipirea lor la Rusia.
Rusia anunță că va anexa vineri cele patru regiuni din Ucraina, după așa-zisele „referendumuri”
Kremlinul a anunțat că cele patru regiuni în care au avut loc așa-zise referendumuri zilele acestea (Donețk, Zaporojie, Herson şi Lugansk) vor fi alipite vineri la Federația Rusă, comform Associated Press.
Purtătorul de cuvânt al Moscovei, Dmitri Peskov, a spus că președintele rus, Vladimir Putin, va participa la o ceremonie organizată la Kremlin. Peskov a adăugat că ceremonia va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului la ora locală 15:00.
Peskov a mai anunţat că Putin va susţine tot vineri un „amplu discurs'', după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova.
Vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”, a precizat Peskov.
Liderii celor patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat încă de miercuri seară la Moscova pentru această ceremonie, după referendumurile ilegale organizate de Rusia în Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, considerate adevărate „simulacre" de Kiev şi Occident.
Decizia lui Putin de a încorpora în teritoriul Rusiei cele patru regiuni ale Ucrainei înseamnă că Moscova va anexa zone ample din estul şi sudul ţării vecine, reprezentând circa 15% din întregul teritoriu ucrainean.