Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vaticanul nu exclude ca Papa Francisc să abdice din motive de sănătate

Papa Francisc este internat de o săptămână la spitalul Gemelli, din Roma. Starea sa este mai bună, a transmis Vaticanul, însă discuțiile despre posibilitatea abdicării Sfinției Sale, în vârstă de 88 de ani, devin tot mai pregnante, notează AP.

Sfântul Scaun a început - e drept, timid deocamdată - să comunice pe această temă. Papa însuși a spus nu o dată că va lua în calcul retragerea, dacă starea de sănătate nu-i va permite să-și desfășoare activitatea. Este drept, în împrejurări recente, Franscisc a menționat că „meseria” sa este una pe viață. Și că munca o face „cu creierul”.

Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, a devenit primul suveran Pontif care abdică (2013) din secolul al 13-lea și până în prezent.

Poarta către un asemenea gest de-o însemnătate istorică este, așadar deschisă.

„Orice variantă este posibilă”, le-a spus, de altfel, cardinalul Jean-Marc Avelin, Arhiepiscop de Marsilia, jurnaliștilor care l-au întrebat în ce măsură se poate discuta despre abdicarea Papei Francisc.

Alt cardinal, Gianfranco Ravasi, citat de AP, sugerează că retragerea Sfântului Părinte „este mai mult decât o posibilitate”.

  • Cardinalul Ravasi (Radio RTL 102.5, via AP & ): „Nu există dubii că, în situația în care Papa Francisc nu poate lua contact cu oamenii, așa cum îi place, ar putea decide să abdice. (..) Cred că va abdica pentru că, din această perspectivă, e foarte ferm când face o alegere ”

Scrisoarea prin care Papa Francisc abdică este pregătită încă de la înscăunare

În 2022, pe fondul unor probleme de sănătate care au început să-i încurce ativitatea, Papa Francisc a confirmat că are pregătită scrisoarea prin care va abdica, dacă va fi cazul, încă de la înscăunare. În ultimele sale apariții, Suveranul Pontif a părut vizibil afectat de suferință - s-a limitat la simpla prezență, chiar, fără a li se mai adresa credincioșilor.

Papa Francisc are 88 de ani și conduce Biserica Catolică din 2013. A suferit de mai multe ori de gripă, precum și de alte afecțiuni în ultimii doi ani. În tinerețe, lui Francisc i-a fost îndepărtată o bucată dintr-un plămân, ceea ce l-a expus la astfel de episoade

Internarea din prezent a Sfântului Părinte este a patra, în mai puțin de patru ani. Starea sa de sănătate, îndeosebi în contextul Anului Jubiliar al Bisericii Catolice, marcat de o listă lungă de evenimente, multe dintre ele prezidate de Suveranul Pontif, ridică mari semne de întrebare.

Ce se întâmplă în situația în care Papa Francisc abdică

După ce un Papă își anunță demisia, Sfântul Scaun devine vacant, iar Biserica Catolică intră într-o perioadă de tranziție cunoscută sub numele de Sede Vacante. În acest interval, conducerea Bisericii este preluată de Colegiul Cardinalilor, care se ocupă exclusiv de gestionarea afacerilor curente și de organizarea Conclavului.

Conform normelor în vigoare, Conclavul trebuie să înceapă între 15 și 20 de zile de la vacantarea Scaunului Romei. Doar cardinalii sub 80 de ani au drept de vot, iar pentru a fi ales un nou Papă este necesară o majoritate de două treimi din voturi.

În cazul în care niciun candidat nu întrunește această majoritate după mai multe runde de vot, procesul continuă până la obținerea consensului. Odată ales, noul Episcop al Romei își asumă imediat funcția și îmbrățișează misiunea de a ghida Biserica Catolică.

Habemus Papam

Un element simbolic esențial al alegerii noului Papă în reprezintă fumul care iese deasupra Capelei Sixtine. Dacă nu există un ales, din coșul instalat pe acoperiș iese fum negru, semnalând că votul nu a fost concludent.

Atunci când un nou Papă este ales, fumul alb anunță lumii întregi că Biserica Catolică are un nou lider spiritual.

După confirmarea alegerii, cardinalul decan întreabă noul Papă dacă acceptă mandatul și ce nume își alege. Apoi, acesta este condus în Camera Lacrimilor, unde își îmbracă pentru prima dată veșmintele pontificale.

Momentul culminant este anunțul Habemus Papam, rostit de cardinalul protodiacon de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, prin care credincioșii și întreaga lume află identitatea noului Suveran Pontif.

Odată ales, noul Episcop al Romei își asumă imediat funcția și începe misiunea de a ghida Biserica Catolică în vremurile ce urmează.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE