Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ursula von der Leyen: „Izolăm și lovim și mai mult economia Rusiei”. UE pregătește noi sancțiuni

Comisia Europeană a propus statelor membre UE să plafoneze prețul petrolului rusesc și să adauge noi restricții asupra comerțului cu Rusia, a anunțat președintele acesteia, Ursula von der Leyen. „Izolăm și lovim și mai tare economia Rusiei” în fața noii escaladări a Moscovei în Ucraina, inclusiv organizarea de referendumuri de anexare, a declarat președintele executivului comunitar. Aceste noi măsuri trebuie aprobate în unanimitate de statele membre UE.

„Nu acceptăm simulacrul de referendum și niciun fel de anexare în Ucraina și suntem hotărâți să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară (a situației). Astăzi, propunem împreună un nou pachet de sancțiuni dure împotriva Rusiei. Prima parte privește lista de persoane și entități, care va fi prezentată imediat de Înaltul Reprezentant și vicepreședintele Josep Borrell. Vreau să mă concentrez pe cea de-a doua parte a sancțiunilor care va restricționa și mai mult schimburile comerciale, astfel izolăm și lovim și mai mult economia Rusiei; propunem noi interdicții rapide asupra importurilor pentru produse rusești, așa produsele rusești vor fi ținute în afara pieței europene și vom priva Rusia de alte venituri în valoare de 7 miliarde de euro”, a declarat șefa Comisiei Europene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE