Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Universitatea Yale va introduce în programă un curs despre Beyoncé și moștenirea ei culturală

Cu aproape 100 de nominalizări la Premiile Grammy, Beyoncé este considerată unul dintre cei mai influenți artiști din istoria muzicală, motiv pentru care îi va fi dedicat un curs în programa Universității Yale din Statele Unite, începând din anul 2025, relatează Euronews.com.

Intitulat „Beyoncé face istorie: Tradiția, cultura, teoria și politica radicală a afroamericanilor prin muzică”, cursul se va axa pe perioada cuprinsă între albumul „Beyoncé (Platinum edition) din 2013 și albumul „Cowboy Carter” din acest an.

Albumul country a primit 11 nominalizări la Premiile Grammy săptămâna trecută, după ce a fost respins la Country Music Association Awards.

Cântăreața americană, în vârstă de 43 de ani, a devenit astfel cel mai nominalizat artist din toate timpurile, cu 99 de nominalizări în total. Potrivit descrierii, cursul se va axa, de asemenea, pe modul în care Beyoncé, în calitate de cântăreață, compozitoare și antreprenoare, a generat implicare în ideologii sociale și politice.

Daphne Brooks, profesor de studii afro-americane la Universitatea Yale, vrea să folosească repertoriul artistei ca reper pentru ca studenții să învețe despre intelectualii de culoare, de la Frederick Douglass la Toni Morrison.

„Vom lua în serios modurile în care gândirea critică, munca intelectuală a unora dintre cei mai mari gânditori din cultura noastră americană rezonează cu muzica lui Beyoncé și ne vom gândi la modurile în care putem aplica filosofiile lor la munca ei și la modul în care aceasta a fost uneori în contradicție cu «tradiția intelectuală radicală afroamericană»”, a spus Brooks.

Curs despre muzica lui Taylor Swift, în Belgia

Beyoncé nu este prima artistă care face obiectul unui curs la nivel universitar. De-a lungul anilor au existat cursuri despre cântărețul și compozitorul Bob Dylan, iar mai multe colegii și universități au oferit cursuri despre cântărețele Lady Gaga și Taylor Swift.

Recent, Universitatea din Ghent din Belgia a început, de asemenea, să introducă cursuri adaptate studierii lirismului din muzica lui Swift.

Cu toate acestea, Brooks consideră că Beyoncé se află într-o ligă aparte, atribuindu-i cântăreței meritul de a-și folosi platforma pentru a „crește spectaculos gradul de conștientizare și de implicare în ideologii și mișcări sociale, politice și de bază” în muzica sa, inclusiv mișcarea Black Lives Matter și comentariile feministe ale afroamericanilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE