China se va confrunta cu o creștere a numărului de cazuri grave de COVID în următoarea perioadă, potrivit experților în pneumologie. Aceștia estimează că 60% din populație s-ar putea infecta în următoarele luni, din cauza relaxării politicii Zero COVID a guvernului de la Beijing. În plus, există temeri că explozia de cazuri ar putea avea efecte negative chiar asupra economiei mondiale.
Numărul cazurilor a crescut abrupt
Crematoriile din China sunt copleșite în contextul în care țara se confruntă cu un val fără precedent de COVID-19. Virusul amenință în special persoanele în vârstă, vulnerabile, multe dintre acestea nevaccinate. Oficialii chinezi au anunțat doar cinci decese în ultimele zile, dar comunitatea internațională privește declarațiile cu scepticism.
Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut abrupt, de când autoritățile chineze au relaxat politica zero-COVID, ca urmare a protestelor masive din tara. Unele spitale au devenit neîncăpătoare, iar farmaciile nu mai au medicamente. Tot mai mulți chinezi se izolează în case, de teama virusului.
Experții în sănătate estimează că peste jumătate din populația de 1,4 miliarde a Chinei ar putea fi infectată în următoarele luni și avertizează că peste două milioane de oameni ar putea muri din cauza virusului. Creșterea numărului de cazuri este cauzată și de rata scăzută de vaccinare în rândul persoanelor vârstnice, care preferă medicamentele tradiționale. În plus, vaccinul produs în China se dovedește mai puțin eficient decât alte variante disponibile.