Un bărbat care s-a aventurat să urce în Munții Bucegi, cu o bicicletă electrică, a rămas blocat în nămeți. Zona respectivă se află sub cod portocaliu de viscol.
Deși salvamontiștii și meteorologii au transmis mai multe avertizări de înrăutățire a vremii, bărbatul a decis să facă un traseu din Piatra Arsă până în Sinaia, pe bicicletă.
Un bărbat a rămas blocat cu bicicleta în Bucegi, pe cod portocaliu de viscol
A rămas însă blocat în zăpadă, dar a avut marele noroc să găsească o stână în apropiere. Așa s-a putut adăposti până la sosirea salvamontiștilor. Chiar și aceștia au ajuns cu greu la el din condițiilor meteo dificile. În cele din urmă, bărbatul a fost dus în siguranță în Sinaia.
Ada Sârbu, șef serviciu Salvamont Sinaia: „Nu am mai întâlnit, este un caz inedit pentru salvamont Sinaia. Era în stare fizică bună, epuizat după aventură, ușor hipotermic, dar din punct de vedere al sănătății, era foarte în regulă.
Da, slavă Domnului că s-a putut adăposti, pentru că altfel, condițiile sunt extrem de aspre sus, în golul alpin, vântul este foarte puternic, cu transport de zăpadă, nemaivorbind de vizibilitate. Dar pentru confortul termic al oricui, e clar că afară nu prea reziști prea mult în aceste condiții.
Nu am primit alerta de la persoana în cauzăm ci de la un apropiat, care din fericire ne-a înștiințat. Condițiile meteo sunt foarte aspre, drept pentru care și intervenția a fost grea, dar soluționată foarte rapid.
Dar pe astfel de vreme, clipa se dilată. A fost scurt, dar foarte intens. Îi sfătuim să ia seama la indicațiile și avertizările noastre. Când anunțăm că vine vreme rea, chiar vine vreme rea. Iar în perioada actuală, odată ce se va fi potolit vântul, care deocamdată face urgie în Bucegi deocamdată, foarte mare atenție la condiții extrem de propice de creare a avalanșelor, pentru că se reunesc mulți factori."