Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Informare de lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului, în întreaga ţară, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în întreaga ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 decembrie, ora 22:00 - 7 decembrie, ora 18:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) şi în dimineaţa zilei de vineri, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat, se va depune polei.

La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se va depune strat de zăpadă, în general de până la 10 - 15 cm.

De asemenea, se vor acumula cantităţi de precipitaţii local de 10 - 15 l/mp, iar îndeosebi la munte şi în sud-vest, pe arii restrânse, de peste 20 l/mp. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40-60 km/h.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE