Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Un bărbat a intrat cu mașina în poarta Ambasadei Rusiei la Chișinău, apoi a fugit

Un autoturism condus de un bărbat s-a izbit de poarta Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău miercuri dimineaţa, în jurul orei 06.00, a transmis MOLDPRES, citată de Agerpres. Șoferul a luat-o la fugă imediat după incident.

Aflat la volanul unui Mercedes, bărbatul a lovit cu maşina poarta Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, după care a părăsit locul accidentului, au stabilit polițiștii. Totodată, el a lovit două mașini în timp ce încerca să scape de oamenii legii.

Autoturismul a fost localizat pe traseul de deplasare spre raionul Străşeni. Deși polițiștii i-au cerut să se oprească, şoferul şi-a continuat deplasarea și a accidentat două maşini aflate în trafic. Nu au fost victime.

Șoferul fugar a fost oprit forţat în cele din urmă de angajaţii poliţiei, în raionul Străşeni, potrivit Agerpres.

Poliția a emis un comunicat în care confirmă incidentul de la Ambasada Rusă, dar nu precizează dacă este vorba de un simplu accident sau de o acțiune intenționată. În ultima perioadă, relațiile moldo-ruse s-au deteriorat vizibil. Autoritățile de la Chișinău au acuzat Rusia că poartă un război hibrid împotriva Republicii Moldova cu scopul de a îi bloca integrarea euro-atlantică. În plus, a fost creat Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE