Un avion al unei companii aeriene interne s-a prăbușit, duminică dimineața, în Lacul Victoria din Tanzania. Se presupune că la bord se aflau cel puțin 49 de pasageri.
UPDATE. Bilanţul accidentului de avion care s-a produs duminică în Tanzania a urcat la cel puţin 19 morţi, a anunţat premierul Kassim Majaliwa, potrivit AFP şi Reuters.
"Toţi locuitorii din Tanzania sunt în doliu după cele 19 persoane care şi-au pierdut viaţa" în accident, a declarat prim-ministrul presei şi mulţimii adunate la aeroportul din Bukoba, oraşul unde se pregătea să aterizeze avionul care s-a prăbuşit în Lacul Victoria.
Aeronava s-a prăbușit din cauza vremii nefavorabile cu puțin timp înainte de a ateriza în orașul Bukoba, a declarat poliția, adăugând că eforturile de salvare erau în curs.
„A avut loc un accident în care a fost implicat un avion Precision Air care s-a prăbușit în apă la aproximativ 100 de metri de aeroport”, a declarat comandantul poliției regionale William Mwampaghale reporterilor de pe aeroportul Bukoba.
Autoritățile locale au declarat că 26 din cele 43 de persoane aflate la bordul zborului Precision Air din orașul de coastă Dar es Salaam au fost salvate și transportate la spital.
„Situația este sub control, deoarece echipele de securitate lucrează din greu pentru a salva oamenii”, a adăugat Mwampaghale.
Precision Air, cea mai mare companie aeriană privată din Tanzania, a lansat o scurtă declarație în care confirmă accidentul.
„Echipa de salvare a fost trimisă la fața locului și mai multe informații vor fi făcute publice în 2 ore”, a spus compania aeriană.
Accidentul are loc la cinci ani după ce 11 persoane au murit când un avion aparținând unei companii de safari s-a prăbușit în nordul Tanzaniei.