Puțin peste 20% dintre actualii părinți de adolescenți spun că ei nu au discutat niciodată cu copiii lor despre bani. Datele reies dintr-un studiu realizat de Cult Research. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nivelul de educație financiară din România continuă să fie cel mai scăzut din Uniunea Europeană, potrivit ultimului barometru. Experții în comunicare financiară spun că discuțiile despre bani cu copiii ar trebui să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă astfel încât ei să înțeleagă valoarea lor.
Expert în comunicare: Copiii trebuie învățați de mici că banii nu cresc în copaci
„Noi, ca părinți, nu am fost obișnuiți de părinți să nu discutăm despre bani”
Sonia Teodoriu, jurnalistă Euronews: În lipsa cunoștințelor financiare, mai mult de jumătate dintre români spun că au dificultăți în gestionarea banilor, motiv pentru care nu reușesc să economisească. Potrivit unui studiu realizat de Cult Research, peste 20% dintre actualii părinți de adolescenți spun că ei nu au discutat niciodată cu părinții lor despre bani. Aproape jumătate dintre părinții din actuala generatie consideră că prima discuție despre bani cu copiii ar trebui să aibă loc între 7 și 10 ani.
Experții în finanțe îi sfătuiesc pe părinți să îi învețe pe copii să economisească 20 la sută din venituri și să nu cheltuie mai mult de 30 de procente din bugetul lor pentru satisfacerea unor capricii, precum jucării sau haine de firmă.
Cătălin Ioniță, expert în comunicare financiară: „Noi, ca părinți, actualii părinți, nu am fost obișnuiți de părinți să discutăm. Discuția despre bani era undeva acolo, în spatele unei uși, copilul trebuia să stea deoparte, nu trebuia să asiste. Copiii trebuie să înțeleagă de foarte mici că banii nu cresc în copaci, așa cum am crezut mulți dintre noi, sau nu ies dintr-un perete - din peretele unde se află un bancomat, nu. Pentru acei bani, părinții merg la lucru, au o afacere, muncesc de dimineață până seara și există o valoare care se pune în spatele banului”.
Adolescenții între 12 și 14 ani primesc bani de buzunar, în medie, 300 de lei pe lună
Copiii între 12 și 14 ani primesc, în medie, 300 de lei pe lună ca bani de buzunar, spun două treimi dintre părinți. Cea mai mare parte din acești bani sunt cheltuiți în timpul ieșirilor cu prietenii.
Potrivit aceluiași studiu, suma crește odată cu vârsta copiilor. Părinții adolescenților cu vârsta între 15 și 17 ani spun că le dau, în medie, chiar și 600 de lei pe lună ca bani de buzunar.
Studiul Cult Research a fost realizat în luna august pe un eșantion de 400 de părinți cu copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.