UEFA a anunțat care vor fi țările care vor organiza edițiile din 2028 și 2032 ale Campionatului European de Fotbal.
Regatul Unit și Irlanda au fost confirmate drept gazdele EURO 2028, în timp ce EURO 2032 se va disputa în Italia și Turcia.
Federațiile de fotbal din Anglia, Irlanda de Nord, Republica Irlanda, Scoția și Țara Galilor au depus o candidatură comună pentru organizarea UEFA EURO 2028.
De cealaltă parte, asociațiile de fotbal din Italia și Turcia, care au început ca ofertanți individuali, au decis să își unească forțele și au depus o ofertă comună pentru organizarea EURO 2032.
Inițial, federația turcă își depusese candidatura pentru a organiza EURO 2028 și EURO 2032, însă și-a retras candidatura individuală pentru 2028, pentru a se alătura Italiei în organizarea ediției din 2032.
Pe ce stadioane se vor juca meciurile de la EURO 2028
Wembley Stadium (Londra) (capacitate: 90.652)
Principality Stadium (Cardiff) (capacitate: 73.952)
Tottenham Hotspur Stadium (London) (capacitate: 62.322)
Etihad Stadium (Manchester) (capacitate: 61.000)
Everton Stadium (Liverpool) (capacitate: 52.679)
St James' Park (Newcastle) (capacitate: 52.305)
Villa Park (Birmingham) (capacitate: 52.190)
Hampden Park (Glasgow) (capacitate: 52.032)
Aviva Stadium (Dublin) (capacitate: 51.711)
Casement Park (Belfast) (capacitate: 34.500)
Cine a organizat edițiile precedente ale Campionatului European de Fotbal
1960: Franța
1964: Spania
1968: Italia
1972: Belgia
1976: Iugoslavia
1980: Italia
1984: Franța
1988: Germania de Vest
1992: Suedia
1996: Anglia
2000: Belgia și Țările de Jos
2004: Portugalia
2008: Austria și Elveția
2012: Polonia și Ucraina
2016: Franța
2020: Pan-Europa (Azerbaidjan, Danemarca, Anglia, Germania, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, România, Rusia, Scoția, Spania).
2024: Germania