România a învins Elveția pe Arena Națională, scor 1-0, și a încheiat grupa I pe primul loc, neînvinsă.
UPDATE. România va juca la EURO 2024 în grupa E, cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B (Israel, Ucraina, Bosnia sau Islanda)
Clasamentul grupei I din preliminariile EURO 2024
- România - 22p
- Elveția - 17p
- Israel - 15p
- Belarus - 12p
- Kosovo - 10p
- Andorra - 2p
România - Elveția, scor 1-0
"Tricolorii" au deschis scorul în minutul 50 al meciului cu Elveția. Denis Alibec a marcat pe Arena Națională, în fața unui stadion arhiplin, după o minge deviată de Moruțan.
Au fost 50.224 de spectatori, care au stat clipă de clipă cu sufletul la gură și i-au susținut neîntrerupt pe jucători.
Echipa antrenată de Edi Iordănescu încheie, astfel, pe primul loc grupa de calificare și va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți de pe 2 decembrie.
Știrea inițială:
România merge la EURO 2024, la opt ani de la ultima prezență la un Campionat European de Fotbal, după victoria scor 2-1 contra Israel (goluri marcate de George Pușcaș și Ianis Hagi). Selecționata antrenată de Edward Iordănescu a obținut calificarea la turneul final din Germania înainte de ultimul meci din preliminarii, contra Elveției, care se va juca pe 21 noiembrie, pe Arena Națională.
Înaintea ultimului meci din campania de calificare, România rămâne neînvinsă în grupă și se află pe primul loc, cu 19 puncte. Naționala este urmată de Elveția, cu 17 puncte, care de asemenea s-a calificat la turneul final din 2024. ”Tricolorii” se pot califica de pe primul loc în grupă dacă obțin cel puțin un egal în meciul de marți contra Elveției.
Bucuria echipei naționale după calificarea la EURO 2024, în imagini:
După 30 de ani, din nou Iordănescu și Hagi
Acum 30 de ani, pe 17 noiembrie 1993, cu Anghel Iordănescu pe banca tehnică a României și cu Gică Hagi pe teren, România se califica la Mondialul din 1994, după ce a învins Țara Galilor, scor 2-1. Hagi a fost unul dintre marcatori.
Pe 18 noiembrie 2023, cu Edward Iordănescu la cârma echipei naționale și Ianis Hagi pe teren, România obține calificarea la Euro 2024, după victoria 2-1 contra Israel. Numele Hagi a fost din nou pe lista marcatorilor.
România s-a calificat ultima oară la Campionatul European de Fotbal în 2016, unde nu a trecut de faza grupelor (clasare pe locul 4, cu un punct).
Echipa națională a mai fost prezentă la edițiile din 1984, 1996, 2000 și 2008 a Campionatului European. La EURO 2000, România a ajuns până în faza sferturilor de finală, unde a pierdut în fața Italiei.
Israel - România 1-2
- Marcatori: Eran Zahavi ('2) / George Pușcaș ('10), Ianis Hagi ('63)
A doua repriză:
Minutul 90: Șase minute de prelungire. Șase minute până la EURO 2024.
Minutul 87: Ultimele schimbări în echipa României. Ies Răzvan Marin și Nicolae Stanciu, intră Alexandru Cicâldău și Adrian Rus.
Minutul 84: Fault din spate comis de Valentin Mihăilă, care primește direct cartonaș roșu. România trebuie să reziste în 10 oameni până la finalul meciului, pentru a obține calificarea la EURO 224.
Minutul 77: Schimbare în echipa României. Marius Marin intră în locul lui Screciu.
Minutul 74: Ratare imensă a României. Valentin Mihăilă ratează din fața porții, în ciuda pasei foarte bune primită de la Răzvan Marin.
Minutul 65: Schimbări în echipa României. Ies Hagi și Drăguș, intră Valentin Mihăilă și Florinel Coman.
Minutul 63: Gol România. Ianis Hagi marchează cu un șut puternic cu piciorul stâng.
Minutul 58: Lovitură liberă dintr-o pozție periculoasă executată de Zahavi, care însă șutează peste poarta României.
Minutul 53: Mingea șutată de Gloukh trece foarte aproape de poarta României, însă Horațiu Moldovan era oricum într-o poziție bună de a respinge mingea.
Minutul 51: Cursă bună făcută de Ianis Hagi, care centrează în careu, dar Vitor a respins mingea.
Minutul 49: O nouă fază periculoasă a României. Andrei Rațiu pătrunde foarte bine, îi pasează lui Răzvan Marin, care însă șutează peste poastră.
Minutul 47: George Pușcaș șutează la colțul scurt, dar portarul israelian respinge.
Minutul 46: A început a doua repriză. Edward Iordănescu nu a făcut nicio schimbare la pauza meciului.
Prima repriză:
Minutul 45+2: Arbitrul fluieră finalul primei reprize.
Minutul 38: O nouă ocazie mare pentru România. George Pușcaș primește o pasă de la Răzvan Marin, dar portarul israelian reușește să rețină mingea.
Minutul 32: Zahavi, marcatorul golului pentru Israel, îi pasează lui Gloukh, dar portarul României are o nouă intervenție bună.
Minutul 28: Ocazie mare ratată și de Israel. Horațiu Moldovan respinge o minge șutată de Turgeman, apoi Khalaili reia peste poartă.
Minutul 24: Ocazie mare ratată de România. Denis Drăguș lovește bara.
Minutul 10: Gol România. George Pușcaș aduce egalarea pentru România, la capătul unei faze începute de Andrei Rațiu. Denis Drăguș a șutat în bară, Pușcaș a urmărit mingea și a marcat cu capul.
Minutul 2: Gol Israel. Început de meci nefericit pentru naționala României. Eran Zahavi marchează cu capul, după o lovitură de colț.
Echipele de start pentru meciul Israel - România
România:
12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu (căpitan) – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Drăguș
Rezerve: 1. Niță, 16. Radu – 4. Rus, 6. M. Marin, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 17. Fl. Coman, 20. Olaru, 21. Moruțan, 22. Mogoș, 23. Dumitrescu
Israel:
18. Glazer – 2. Eli Dasa (căpitan), 4. Miguel Victor, 3. Goldberg, 12. Revivo – 8. Dor Peretz, 6. Lavi, 15. Gloukh – 11. Khalaili, 7. Zahavi, 19. Turgeman.
Rezerve: 1. Da. Peretz, 23. Jarafi – 5. Shlomo, 9. Baribo, 10. Safuri, 13. Gorno, 14. Kanichowsky, 16. Abo Fany, 17. Tinda, 20 A. Cohen, 21. D. Glazer, 22. Davidzada
Lotul convocat de Edward Iordănescu pentru meciul Israel - România
1. Florin NIȚĂ • 2. Andrei RAȚIU • 3. Radu DRĂGUȘIN • 4. Adrian RUS • 5. Vladimir SCRECIU • 6. Marius MARIN • 7. Denis ALIBEC • 8. Alexandru CICÂLDĂU • 9. George PUȘCAȘ • 10. Nicolae STANCIU • 11. Nicușor BANCU • 12. Horațiu MOLDOVAN • 13. Valentin MIHĂILĂ • 14. Ianis HAGI • 15. Andrei BURCĂ • 16. Ionuț RADU • 17. Florinel COMAN • 18. Răzvan MARIN • 19. Denis DRĂGUȘ • 20. Darius OLARU • 21. Olimpiu MORUȚAN • 22. Vasile MOGOȘ • 23. Andres DUMITRESCU
Israel, patru meciuri în 10 zile
Israel nu a disputat meciurile din luna octombrie contra Elveției și Kosovo, iar UEFA a decis ca partidele restante să se desfășoare în luna noiembrie, înaintea ultimelor două runde din campania de calificare pentru Campionatul European din 2024.
Astfel, Kosovo - Israel s-a jucat pe 12 noiembrie. Pe 15 noiembrie, Israel a disputat meciul de ”acasă”, cu Elveției, pe teren neutru. Apoi, pe 18 și 21 noiembrie, când sunt programate ultimele două runde din grupa României (grupa I), Israel va juca meciurile contra României (18 noiembrie, pe teren neutru) și Andorrei (21 noiembrie, în deplasare).
Programul României și al adversarelor în grupa I din preliminariile EURO 2024
18 noiembrie 2023
- Belarus - Andorra 1-0
- Israel - România 1-2
- Elveţia - Kosovo 1-1
21 noiembrie 2023
- România - Elveţia 1-0
- Andorra - Israel 0-2
- Kosovo - Belarus 0-1
Rezultatele din grupa României în preliminariile EURO 2024
25 martie 2023
- Belarus - Elveţia 0-5
- Andorra - România 0-2
- Israel - Kosovo 1-1
28 martie 2023
- România - Belarus 2-1
- Kosovo - Andorra 1-1
- Elveţia - Israel 3-0
16 iunie 2023
- Kosovo - România 0-0
- Belarus - Israel 1-2
- Andorra - Elveţia 1-2
19 iunie 2023
- Elveţia - România 2-2
- Belarus - Kosovo 2-1
- Israel - Andorra 2-1
9 septembrie 2023
- Andorra - Belarus 0-0
- România - Israel 1-1
- Kosovo - Elveţia 2-2
12 septembrie 2023
- România - Kosovo 2-0
- Israel - Belarus 1-0
- Elveţia - Andorra 3-0
12 octombrie 2023
- Belarus - România 0-0
- Andorra - Kosovo 0-3
15 octombrie 2023
- Elveţia - Belarus 3-3
- România - Andorra 4-0
12 noiembrie 2023
- Kosovo - Israel 1-0
15 noiembrie 2023
- Israel - Elveția 1-1
Problemele din meciul contra Kosovo
Pentru meciul cu Andorra, vor avea acces pe stadion numai copiii cu vârsta până în 14 ani, după incidentele din meciul contra Kosovo.
Pe 12 septembrie, arbitrul a întreupt timp de aproape o oră meciul dintre România și Kosovo, disputat pe Arena Națională, după ce un grup de suporteri a afișat banner-ul ”Kosovo e Serbia”. Fotbaliștii naționalei din Kosovo au spus că vor să iasă de pe teren din cauza scandărilor ultrașilor din gruparea ”Uniți sub tricolor”, în timp ce căpitanul ”tricolorilor”, Nicolae Stanciu, a încercat fără succes să liniștească grupul de suporteri.
Din acest motiv, arbitrul francez Willy Delajod a decis să trimită ambele echipe la vestiare.
Meciul a fost reluat după aproximativ 50 de minute.
Cum se desfășoară meciurile din preliminariile EURO 2024
Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie - noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate, primele două clasate din fiecare grupă.
Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Ligii Naţiunilor, în martie 2024.
”Tricolorii” joacă pentru EURO 2024 cu un echipament nou
Cu câteva zile înaintea primului meci din preliminariile EURO 2024, FRF a dezvăluit noul echipament pe care îl va purta echipa națională a României. Noul tricou este imprimat cu brâul tradiţional şi elemente caracteristice regiunilor istorice.
”Federaţia Română de Fotbal lansează noul tricou al naţionalei, inspirat de rezistenţa şi perseverenţa care definesc suporterii români. Tricoul este conceput pentru a rezista la toate presiunile şi provocările pe care suporterii le întâmpină, de la lacrimi şi emoţii până la minutele tensionate de la finalul meciurilor. Echipamentul poartă brâul tradiţional, drept un simbol al valorilor care ne-au ţinut uniţi de-a lungul timpului şi care ne vor face să mergem înainte cu încredere. În folclorul românesc, puterea voinicilor luptători stătea în brâu si ne dorim ca acesta să ne inspire în continuare. Aşadar, intrăm în luptă cu un tricou puternic pentru suporteri puternici. Brâul conţine elemente emblematice pentru regiunile istorice ale României, o trimitere la trecutul nostru comun, cel care ne aduce împreună şi ne motivează să credem şi să continuăm. Pe teren sau în tribune, avem acelaşi ţel: să clădim succesul echipei naţionale! Când prezentul ne pune la încercare, tradiţia ne ţine alături de Naţională”, transmite FRF.
Noul echipament reprezintă o întoarcere la galbenul tradiţional, celelalte două versiuni fiind albastru complet şi roşu complet. Pe toate cele trei variante tricolorul precum şi mesajul de unitate "Luptăm împreună'', scrie Agepres.
EURO 2016, ultimul Campionat European la care s-a calificat România
România s-a calificat pentru prima oară la Campionatul European de Fotbal în anul 1984. În total, selecționata a adunat cinci participări la turnele finale, ultima dintre ele, la EURO 2016, din Franța. România a terminat atunci grupa pe ultima poziție, după ce a pierdut cu Franța (scor 1-2), Albania (scor 0-1) și a remizat cu Elveția (scor 1-1).
Cel mai bun rezultat al României la un Campionat European de Fotbal a fost în anul 2000, când selecționata a ajuns în sferturile de finală, unde a pierdut în fața Italiei, scor 0-2 (goluri marcate de Francesco Totti și ”Pippo” Inzaghi).