Uniunea Europeană a prezentat luni Ucrainei propriul acord privind mineralele rare”, în condițiile în care președintele american Donald Trump a susținut că administrația de la Washington este la un pas de a parafa un acord cu Guvernul de la Kiev pentru a gestiona resursele naturale ucrainene, relatează Politico.
Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv pentru Prosperitate și Strategie Industrială al Comisiei Europene, a precizat că a prezentat o contraofertă oficialilor ucraineni cu care s-a întâlnit la Kiev, în contextul în care reprezentanții Executivului comunitar au efectuat o vizită în capitala Ucrainei pentru a marca trei ani de la debutul invaziei ruse.
„Douăzeci și unu din cele 30 de materiale critice de care Europa are nevoie pot fi furnizate de Ucraina în cadrul unui parteneriat reciproc avantajos. Valoarea adăugată pe care o oferă Europa este că nu vom cere niciodată un acord care nu este reciproc avantajos”, a declarat Séjourné, potrivit AFP.
- Iulia Joja, expertă în securitate europeană: „Trump nu e mare fan Ucraina”. Ce concesii trebuie să facă Zelenski
- SUA vor oferi Ucrainei garanții de securitate în schimbul accesului la resurse. Ce prevede proiectul acordului
- Minerale? Dar avem și aici, în Rusia! Cum încearcă Putin să aducă SUA de partea sa în eventuale negocieri de pace
Președintele american Donald Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a semna un acord privind accesul la minerale, solicitând compensații de aproape 500 de miliarde de dolari pentru sprijinul pe care Washingtonul l-a acordat Kievului pentru a respinge invazia rusă.
În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat să semneze două proiecte de acorduri propuse de administrația Trump. Potrivit New York Times, Kievul consideră prea dure condițiile prin care i se cere să renunțe la minerale, venituri din petrol și gaze, plus venituri din porturi și alte infrastructuri în valoare de 500 de miliarde de dolari.
„Nu voi semna ceea ce 10 generații de ucraineni vor trebui să plătească înapoi”, a afirmat Zelenski.
Trump a reiterat că este „foarte aproape” de parafarea unui „acord final” și că acesta va include „pământuri rare și diverse alte lucruri”.
Ucraina deține depozite uriașe de elemente critice și minerale, de la litiu la titan, care sunt vitale pentru fabricarea tehnologiilor moderne și foarte râvnite în cursa globală pentru resurse.
Ucraina are, de asemenea, rezerve vaste de cărbune, precum și petrol, gaze și uraniu, dar o mare parte din acestea se află în teritorii aflate sub control rusesc.