Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UE, acord privind un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei după anexarea teritoriilor ucrainene

Ţările Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord politic pentru a pune în aplicare al optulea pachet de sancţiuni comunitare împotriva Rusiei pentru invazia din Ucraina, de această dată ca răspuns la anexarea ilegală a patru teritorii ucrainene, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Ambasadorii au ajuns la un acord politic cu privire la noile sancţiuni împotriva Rusiei: un răspuns contondent al UE la anexarea ilegală de teritorii ucrainene de către (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a anunţat preşedinţia cehă prin rotaţie a Consiliului UE, într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit mesajului de pe Twitter al preşedinţiei cehe, pachetul include: interzicerea transportului naval al ţiţeiului rusesc către ţări terţe peste plafonarea preţului la petrol şi o interzicere a serviciilor aferente; extinderea interdicţiilor de import asupra mărfurilor - produse din oţel, pastă de celuloză, hârtie, utilaje şi aparatură de uz casnic, produse chimice, plastic, ţigarete etc.; interdicţia de a furniza servicii de IT, inginerie şi juridice entităţilor ruse şi o extindere a interdicţiei privind exportul de tehnologie; o extindere a regimului de sancţiuni la Herson şi Zaporojie (două dintre cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Rusia).

Putin a promulgat legea prin care anexează patru regiuni ucrainene

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse. Anexarea vizează regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.

Rusia a anunţat anexările după ce a organizat ceea a a numit referendumuri în zonele ocupate în Ucraina.

Guvernele occidentale şi Kievul au declarat că scrutinele au încălcat dreptul internaţional, au fost coercitive şi nereprezentative.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE