Ucraina a prelungit cu 90 de zile starea de asediu și mobilizare, în timp ce armata încearcă să spargă linia de apărare a rușilor din teritoriile ocupate din sud-estul țării. Președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut în cadrul unei conferințe de presă că, în ultimele zile, s-au activizat luptele pe frontul din Ucraina, în special, din regiunea Zaporojie.
Este pentru a opta oară de la începutul invaziei ruse în Ucraina când este prelungită starea de asediu. În aceste condiții, bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu pot părăsi țara, iar, la ordinul armatei, pot fi mobilizați.
Între timp, serviciul de securitate de la Moscova a anunțat că a reținut un marinar rus, care ar fi încercat să arunce în aer o navă militară purtătoare de rachete din Flota Mării Negre. Acesta ar fi fost convins de către serviciile ucrainene de securitate să distrugă nava de război.
În momentul reținerii, militarul rus avea la el două obiecte explozive, potrivit agenției ruse TASS. De asemenea, acesta ar fi transmis ucrainenilor mai multe informații din categoria secretelor de stat. Anul trecut, la aproape două luni de la începutul invaziei, armata ucraineană a reușit să distrugă nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul Moscova.