Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina cere 'dialog direct' cu China despre un plan de pace

În prima sa vizită în China de la începutul războiului cu Rusia, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a cerut marți Beijingului să inițieze un "dialog direct" pentru a soluționa conflictul, conform relatărilor agenției France Presse.

”Discuţii aprofundate, detaliate şi substanţiale sunt prevăzute cu omologul meu chinez, Wang Yi, cu privire la mijloacele de a ajunge la o pace justă.

Trebuie să evităm concurenţa între planurile de pace. Este foarte important ca Beijingul şi Kievul să se angajeze într-un dialog direct şi într-un schimb privind poziţiile lor”, a scris şeful diplomaţiei ucrainene pe Instagram.

În pofida legăturilor sale economice, diplomatice şi militare strânse cu Moscova, China intenţionează să joace un rol de mediator în conflictul din Ucraina.

Beijingul se prezintă drept un un interlocutor măsurat în comparaţie cu occidentalii, pe care China îi acuză că ''aruncă gaz pe foc'' prin livrările lor de arme către Ucraina. Însă China nu a condamnat niciodată invazia rusă, iar preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin îşi afişează bunele relaţii.

Gigantul asiatic s-a limitat să facă apel, anul trecut, la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor statelor, aşadar şi a Ucrainei.

Vizita lui Dmitro Kuleba, care se va încheia vineri, este prima a unei oficialităţi ucrainene de acest nivel de la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE