Ucraina se așteaptă să fie invitată să adere la NATO, cu prilejul summitului de la Vilnius, pe care Alianța Nord-Atlantică îl organizează luna viitoare, a declarat șeful Cancelariei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
"Ne așteptăm ca Ucraina să fie invitată la NATO cu o dată deschisă", a declarat Andre Yermak la un webinar organizat de thinktank-ul Atlantic Council, potrivit agenției Reuters, citată de The Guardian.
În schimb, secretarul general al NATO a declarat luni că liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitația de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie.
”La summitul de la Vilnius şi în cadrul pregătirilor pentru summit, nu discutăm despre lansarea unei invitaţii oficiale”, a declarat Jens Stoltenberg, după ce s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz, la Berlin.
Secretarul general al NATO a precizat totuşi că liderii vor discuta la summit despre cum se poate apropia Ucraina de Alianța Nord-Atlantică.