Forţele ucrainene înregistrează tot mai multe succese în contraofensiva lor împotriva trupelor ruse, potrivit presei ucrainene şi a unor surse din serviciile de informaţii britanice, transmite sâmbătă dpa.
Presa ucraineană a publicat sâmbătă dimineaţă o fotografie despre care a relatat că înfăţişează mai mulţi militari care arborează drapelul ucrainean pe acoperişul gării din centrul oraşului Kupiansk, de importanţă strategică, aflat până acum sub controlul trupelor ruse. Kupiansk se află în provincia Harkov, în nord-estul Ucrainei.
Kupiansk, eliberat
Citând membri ai guvernului regional şi local, portalul Ukrainska Pravda a scris că "forţele armate ucrainene au eliberat Kupiansk".
Serviciul Securităţii de Stat al Ucrainei (SBU) a confirmat sâmbătă că unităţi ale sale au pătruns în oraşul Kupiansk, transmite Reuters, care notează că Ucraina a înregistrat succese rapide în contraofensiva sa surpriză din regiunea Harkov, făcând incursiuni adânci în liniile pe care erau poziţionate trupele ruse. Kupiansk este un important nod feroviar folosit de Rusia pentru aprovizionarea trupelor sale.
Forţele speciale ucrainene au difuzat la rândul lor imagini pe reţelele sociale, înfăţişând ofiţeri de-ai lor "în Kupiansk, care este din nou ucrainean". Un responsabil regional a publicat la rândul său o fotografie cu militari ucraineni în oraşul de 27.000 de locuitori, cu textul: ''Kupiansk, aici este Ucraina'', transmite AFP.
Forțele ruse sunt sub presiune
Potrivit ultimei evaluări a serviciilor de informaţii britanice publicată pe Twitter, unele forţe ucrainene au avansat "chiar şi 50 de kilometri în teritoriul aflat anterior sub controlul rus", în sudul regiunii Harkov. Forţele ruse se află sub presiune atât de pe flancul nordic, cât şi de pe cel sudic, a adăugat sursa citată, potrivit dpa.
Un jurnalist Reuters aflat în vasta regiune intrată din nou în ultimele zile sub controlul forţelor ucrainene care continuă să avanseze a văzut poliţişti ucraineni patrulând oraşele şi cantităţi mari de cutii cu muniţie lăsate unele peste altele la poziţiile abandonate de militari ruşi aflaţi în retragere.
Faptul că forţele ucrainene au reuşit să ajungă în oraşul Kupiansk înseamnă că trupele Kievului au penetrat până la principala rută logistică a Moscovei, existând potenţialul de a prinde în capcană trupele ruse, comentează Reuters.
În Hrakove, unul dintre zecile de sate recucerite de ucraineni, Reuters a observat vehicule carbonizate cu simbolul Z al invaziei ruse şi mormane de gunoi şi muniţie la poziţiile pe care ruşii se vede că le-au abandonat în mare grabă, informează Agerpres.
"Bună tuturor, suntem din Rusia", era scris cu spray pe un perete. Trei cadavre puse în saci de culoare albă zăceau într-o curte.
Ucrainenii încearcă să prindă rușii în capcană și să le taie accesul la provizii
Şeful poliţiei regionale, Volodimir Timoşenko, a declarat că poliţia ucraineană a intrat în zonă cu o zi în urmă, vineri, şi a verificat identităţile locuitorilor care au trăit sub ocupaţie rusă încă din cea de-a doua zi a invaziei, la 24 februarie.
"Prima misiune este să le oferim ajutor dacă au nevoie. A doua este să documentăm crimele comise de invadatorii ruşi în teritoriile pe care le-au ocupat temporar", a explicat oficialul ucrainean.
Capturarea fie şi a unei porţiuni din Kupiansk are potenţialul de a prinde în capcană mii de militari ruşi de pe linia frontului şi să le taie accesul la provizii, inclusiv în Izium, principalul bastion şi centru logistic al Rusiei în nord-estul Ucrainei.