Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trump sau Harris? Pe cine susțin celebritățile la alegerile prezidențiale din SUA

Sute de celebrități și-au exprimat sprijinul față de candidații la alegerile prezidențiale din Statele Unite care vor avea loc pe 5 noiembrie. Unele dintre cele mari personalități din politică, muzică și actori de la Hollywood au anunțat că o susțin fie pe Kamala Harris, nominalizată oficial de Partidul Democrat, fie pe fostul președinte republican Donald Trump în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă.

Implicarea vedetelor s-a dovedit, de-a lungul timpului, să aibă un rol important în campaniile electorale pentru alegerile prezidențiale.

Autorii unui studiu realizat de Universitatea Harvard susțin că există „dovezi solide că vocile celebrităților sunt incredibil de puternice” pentru a influența sondajele de opinie. Potrivit cercetării, persoanele cu notorietate sunt „poziționate într-un mod unic pentru a da putere americanilor obișnuiți”.

De asemenea, oamenii de știință au constatat că ratele de înregistrare online a alegătorilor și de voluntariat în organizarea alegerilor cresc atunci când o celebritate promovează programul unui candidat.

„În acest moment, alegătorii tineri au un nivel relativ scăzut de încredere în lideri și instituții, inclusiv în presa tradițională, însă celebritățile reprezintă deseori o excepție rară”, a declarat Ashley Spillane, autorul studiului și expert politic, pentru ABC News.

De exemplu, un studiu realizat în 2008 de Universitatea Northwestern a evaluat impactul susținerii lui Barack Obama de către Oprah Winfrey. Implicarea vedetei de televiziune în campania electorală s-a tradus în aproape un milion de voturi în plus în favoarea celui de-al 44-lea președinte american, potrivit NPR.

Celebritățile care o susțin pe Kamala Harris în cursa prezidențială

Numeroase vedete de la Hollywood l-au susținut pe Joe Biden înainte ca politicianul democrat să se retragă din cursa prezidențială, iar acum sunt hotărâți să o promoveze pe Kamala Harris.

Olivia Rodrigo

Artista Olivia Rodrigo a distribuit un clip cu un discurs în care vicepreședintele SUA a promis că va opri „interdicțiile extreme de avort ale lui Donald Trump”, potrivit Forbes.

George Clooney

George Clooney este unul dintre principalii finanțatori ai Partidului Democrat din SUA. A publicat un eseu în cotidianul The New York Times pentru a-i cere lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. Actorul american a anunțat că o va sprijini pe Kamala Harris la scrutinul prezidențial.

Oprah Winfrey 

Oprah Winfrey a ținut un discurs pasional la Convenția Națională Democrată, eveniment la care Kamala Harris a fost desemnată oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale. Vedeta de televiziune i-a încurajat pe alegători să voteze pentru „cea mai bună parte a Americii”.

„Valorile și caracterul contează cel mai mult. În conducere și în viață. Și mai mult decât orice, știți că acest lucru este adevărat, decența și respectul sunt pe buletinul de vot în 2024.

”Foarte curând, le vom învăța pe fiicele și fiii noștri despre cum acest copil al unei mame indiene și al unui tată jamaican, doi imigranți idealiști și energici, a crescut și a devenit cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite”, a declarat Oprah Winfrey, potrivit Euronews.com.

Barbra Streisand

Cântăreața Barbra Streisand a anunțat că o va sprijini pe Kamala Harris deoarece a promis că va lupta pentru drepturile femeilor, printre care și cel la avort.

John Legend

John Legend a cântat la Convenția Națională Democrată din 2024. Muzicianul a postat că este „foarte pregătit” pentru o președinție Harris.

Spike Lee

Regizorul Spike Lee, creatorul serialului „West Wing” Aaron Sorkin, regizorul Ken Burns și actorul Mark Hamill din Star Wars și-au exprimat sprijinul pentru Harris, alături de actrițele Rosie O'Donnell și Jamie Lee Curtis.

Robert De Niro

Robert De Niro a fost narator într-o reclamă folosită în campania electorală a lui Joe Biden. Actorul american a lăudat „patriotismul altruist” al președintelui american. Fără să facă referire la Kamala Harris, De Niro a spus că „nu există nimic mai important pentru țara noastră decât înfrângerea lui Donald Trump la urne”.

Charli XCX

Cântăreața pop britanică Charli XCX a decis să o promoveze pe Kamala Harris în tinerilor din Generației Z. A scris pe X (fostul Twitter) - ”Kamala IS brat (termenul brad înseamnă să-ți accepți imperfecțiunile și să îmbrățișezi haosul). Ulterior, echipa de campanie lui Harris a schimbat fotografia de fundal de pe contul X al acesteia în culoarea verde „brat” și a folosit același font cu cel de pe albumul cu același nume al lui Charli XCX.

Cardi B

Cântăreața Cardi B a anuțat nu îl va susține pe Biden printr-un mesaj publicat pe Twitter: „ „AHAHAHAHAHA! Haide. V-am spus tuturor că, de fapt, Kamala trebuia să fie candidatul în 2024”

Kesha

Cântăreața pop Kesha a spus că vrea să o îl susțină pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din noiembrie. În momentul în care a fost întrebată despre JD Vance, candidatul republican la vicepreședinție JD Vance, a răspuns „dă-l naiba”

Melodia lui Beyoncé folosită în campania lui Kamala Harris

Beyoncé nu a anunțat public faptul că o sprijină pe Kamala Harris, însă a fost de acord ca echipa de campanie a candidatului democrat să-i folosească melodia „Freedom” într-un videoclip al primei sale vizite oficiale la sediul campaniei,Tina Knowles, mama lui Beyoncé și femeie de afaceri, a sprijinit-o pe Harris printr-o postare pe Instagram.

Fostul președinte Barack Obama și soția lui Michelle

Fostul președinte Barack Obama și soția sa, Michelle, și fostul președinte Bill Clinton și soția sa, fostul secretar de stat Hillary Clinton, și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Harris.

Jimmy Carter

Fostul președinte Jimmy Carter, în vârstă de 99 de ani, i-ar fi spus săptămâna trecută fiului său că încearcă să ajungă la a 100-a aniversare pentru a o putea vota pe Kamala Harris.

Celebritățile care îl susțin pe Donald Trump la alegerile prezidențiale

Hulk Hogan

Fostul luptător Hulk Hogan și-a rupt cămașa în timp ce se afla pe scena Convenției Naționale Republicane (RNC) de luna trecută pentru a arăta publicului un tricou cu Donald Trump și JD Vance. A spus despre Trump că este „eroul” său și „cel mai mare președinte al Statelor Unite”.

Kid Rock

Muzicianul Kid Rock și-a exprimat sprijinul față de Trump în trecut, iar la RNC și-a modificat melodia „American Bad Ass” pentru a face referiri la Donald Trump.

Elon Musk

Miliardari precum Elon Musk și Steve Wynn îl sprijină pe fostul președinte Donald Trump. De altfel, republicanul a sugerat că ar fi dispus să îi ofere miliardarului Elon Musk o funcție în administrația de la Washington în cazul în care va fi reales președinte în noiembrie.

Celebritățile care nu au anunțat pe cine susțin

Printre personalitățile care lipsesc de pe lista susținătorilor publici se numără miliardarul Michael Bloomberg, care a calificat decizia drept „prea importantă pentru a fi luată în grabă”, și Taylor Swift, care a promis sprijin pentru Joe Biden în ultimul ciclu electoral, dar care nu s-a pronunțat deocamdată în favoarea niciunui candidat. Actrița Julia Roberts, comediantul Jimmy Kimmel, actorul Jack Black și redactorul-șef al revistei Vogue, Anna Wintour, toți susținători importanți ai lui Biden, nu au susținut-o încă public pe Harris.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE