O lume întreagă așteaptă să vadă care vor fi primele măsuri luate de Donald Trump după ce va intra, la 20 ianuarie anul viitor, din nou în Biroul Oval. Declarațiile din timpul campaniei electorale arată intenția de a schimba fundamental relații economice și militare construite în zeci de ani. O bună parte dintre aceste schimbări privesc Europa, în general, dar și zona fostelor țări comuniste.
Trump are propriul său program de guvernare. Ce presupune Agenda 47
Partidul Republican i-a pregătit lui Donald Trump un ghid după care să acționeze în calitate de președinte al Statelor Unite, așa numitul Proiect 2025. Sunt sute de pagini de îndrumări, explicații și ținte de atins, numai că Donald Trump spune că nu a citit documentul și nici nu are de gând să o facă. Și asta pentru că are propriul program de guvernare, Agenda 47, din care ne putem face o idee despre ce ne așteaptă. În primul rând, taxe vamale mari pentru cine face comerț cu SUA.
Donald Trump, președintele ales al SUA: Conform Legii Comerțului Reciproc Trump, alte țări vor avea două opțiuni – vor elimina tarifele lor asupra noastră sau ne vor plăti sute de miliarde de dolari, iar Statele Unite vor face o adevărată avere. Nu va mai exista o capitulare economică unilaterală așa cum am făcut-o de multe, multe decenii. Acest lucru îi va ajuta în special pe marii noștri fermieri din Iowa și din alte state agricole și va ajuta producătorii noștri din întreaga țară. Vom dărâma barierele din calea produselor agricole americane, a produselor lactate americane, a oțelului, la aproape tot ce vă puteți gândi.
Din declarații, aflăm că Trump vrea același tratament inclusiv pentru aliații europeni, iar asta înseamnă impunerea unui tarif general de 10% pentru importurile din alte țări. Odată rezolvată partea economică, Donald Trump ne anunță că se pregătește să ne aducă pace din nou în Europa.
Donald Trump, președintele ales al SUA: Când mă întorc la Casa Albă, în prima zi, ne întoarcem la o politică externă care pune interesele Americii pe primul loc. Principalul interes al Americii în Europa de Est este pacea și stabilitatea. Vrem ca oamenii să nu mai moară. Acest război nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, dar a trecut de mult timpul să punem capăt morții și distrugerilor fără sens.
Trecând peste afirmația cu încheierea războiului dintre Ucraina și Rusia în numai 24 de ore, idee respinsă de ambele părți, Donald Trump anunță că este gata să ne impună cheltuieli suplimentare. Și asta pentru că, spune el, Statele Unite au suportat cheltuieli enorme cu sprijinul pentru Ucraina, iar lui i se pare normal ca acum banii să fie recuperați.
Donald Trump, președintele ales al SUA: În plus, voi cere Europei să ne ramburseze costul refacerii stocurilor (de armament și muniție) trimise Ucrainei, ceea ce ar trebui să facă acum, dar Joe Biden este prea slab și prea lipsit de respect pentru a cere. Adevărul este că am cheltuit aproape 200 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina, iar Europa a cheltuit doar o mică parte din această sumă.
Trump: Nu Rusia trebuie să fie problema la care se gândesc europenii
Un alt subiect care preocupă țările europene este modul în care vor fi apărate în continuare, sub umbrela NATO, de o eventuală agresiune militară a Rusiei. Donald Trump, care a fost cât pe ce acum câțiva ani să retragă SUA din alianța militară, spune că nu Rusia trebuie să fie problema la care se gândesc europenii.
Donald Trump, președintele ales al SUA: Trebuie să terminăm procesul pe care l-am început sub administrația mea de reevaluare fundamentală a scopului NATO și a misiunii NATO. Establishment-ul nostru de politică externă continuă să încerce să tragă lumea în conflict cu o Rusie înarmată nuclear, bazându-se pe minciuna că Rusia reprezintă cea mai mare amenințare a noastră. Dar cea mai mare amenințare pentru civilizația occidentală de astăzi nu este Rusia.
În fine, revenind la chestiunile economice, Donald Trump lasă de înțeles că nu are o părere tocmai bună despre Uniunea Europeană.
Uniunea sună atât de frumos, spune Trump într-un recent interviu. Iubim Scoția și Germania. Ne plac toate aceste locuri. Dar odată ce treci peste asta, vezi că ei ne tratează violent.