Donald Trump, fostul președinte și favorit pentru nominalizarea republicană din 2024, a sosit marți la un tribunal din Manhattan pentru a fi acuzat oficial, într-un moment de răscruce pentru Statele Unite, în timp ce susținătorii protestează zgomotos afară, potrivit Reuters.
Donald Trump a fost eliberat de Curtea Penală din Manhattan fără control judiciar
Preşedintele Donald Trump a părăsit marţi Tribunalul Penal din Manhattan, New York, fără nicio condiţie sau măsură de control judiciar, după apariţia sa istorică într-un caz de presupuse plăţi neregulamentare făcute actriţei porno Stormy Daniels în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, informează AFP.
În această audiere fără precedent pentru un fost preşedinte american, Donald Trump a pledat nevinovat în cazul celor 34 de capete de acuzarea aduse împotriva sa de procurorul Alvin Bragg, la capătul a cinci ani de anchetă.
Susţinători şi opozanţi ai lui Trump s-au adunat în faţa tribunalului din Manhattan
Sute de manifestanţi pro şi contra fostului preşedinte american Donald Trump au umplut marţi străzile din jurul tribunalului din New York unde fostul preşedinte s-a prezentat pentru a i se prezenta capetele de acuzare într-un proces legat de o plată neregulamentară către o vedetă de filme pentru adulți, relatează Reuters.
Trump se declară nevinovat la 34 de acuzaţii penale
Fostul preşedinte american Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile din 2024, a pledat marţi nevinovat la 34 de capete de acuzare în legătură cu plăţi neregulamentare făcute actriţei de filme pentru adulți Stormy Daniels în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să nu facă publică o relaţie sexuală între cei doi, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Trump s-a prezentat în faţa judecătorului Juan Manuel Merchan de la Tribunalul districtual Manhattan din New York, pentru o audiere istorică, fiind primul preşedinte american care se confruntă cu acuzaţii penale.
Donald Trump, ajuns în fața judecătorilor din Manhattan pentru a putea fi pus sub acuzare
Purtând un costum albastru închis și o cravată roșie, Trump, în vârstă de 76 de ani, a afișat puține emoții pe față în timp ce a salutat mulțimea adunată în fața tribunalului după ce a fost condus într-o coloană de mașini de la reședința sa din New York, Trump Tower.
Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Manhattan săptămâna trecută într-un caz care provine din plata de bani pentru tăcere făcută în 2016 către starul porno Stormy Daniels, deși acuzațiile specifice nu fuseseră încă dezvăluite.
Trump a postat pe rețelele de socializare: "Merg spre Manhattan, la tribunal. Pare atât de ireal- WOW, mă vor ARESTA. Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta în America".
Din punct de vedere juridic, Trump se află în arest înainte de a fi pus oficial sub acuzare. Din momentul în care fostul preşedinte Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, el se află în arest şi este în custodia poliţiei până la punerea sa sub acuzare.
Donald Trump va fi pus sub acuzare
Donald Trump a ajuns luni la New York, cu o zi înainte de înfățișarea în instanță, unde va da explicații în legătură cu prima acuzație penală depusă vreodată împotriva unui fost președinte american, relatează The Guardian.
În jurul orei locale 14.15 (21:15, ora României), Trump se va prezenta la Tribunalul în care un mare juriu convocat de procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, a prezentat actul de acuzare săptămâna trecută. Fostului lider de la Casa Albă i se vor prezenta detalii despre legile pe care le-ar fi încălcat.
În momentul punerii sub acuzare, Donald Trump ar urma să fie fotografiat și amprentat. Fostul președinte nu va fi, însă, încătușat, în baza unui acord la care au ajuns avocații săi cu procurorul.
Filmarea interzisă în timpul punerii sub acuzare a lui Trump
De asemenea, apărătorii lui Donald Trump s-au opus filmării, fotografierii și transmiterii la radio a momentului punerii sub acuzare, pe motiv că ”ar exacerba o atmosferă deja aproape de circ în jurul acestui caz”.
În schimb, judecătorul Juan Merchan a hotărât că doar cinci fotografi vor avea acces în sala de judecată câteva minute înainte de punerea sub acuzare, iar cameramanii televiziunilor care relatează despre acest caz vor putea filma pe holurile instanței.
Detalii importante ale cazului ar putea fi dezvăluite înainte ca Donald Trump să ajungă în sala de judecată. Mai multe publicații, printre care Washington Post, New York Times și CNN, au solicitat judecătorului Juan Merchan să facă public actul de acuzare , care ar conține peste 30 de capete de acuzare și cel puțin o infracțiune legată de plata unei sume de bani pe care ar fi plătit-o actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016, pentru a păstra tăcerea.
Cum se apără Donald Trump
Fostul președinte al SUA a anunțat că va ține un discurs după audiere, însă e posibil să nu-și poată exprima toate nemulțumirile. Judecătorul Juan Merchan ar putea emite un ordin prin care să le interzică persoanelor vizate să facă publice date din dosar.
”Procurorul corupt nu are niciun caz", a spus fostul președinte duminică seară, pe rețeaua Truth Social.
”Ceea ce are este un loc de desfășurare în care este IMPOSIBIL să am parte de un proces echitabil (trebuie schimbat!) și un judecător care îl urăște pe Trump, selectat personal de procurorul susținut de Soros (trebuie schimbat!)”, a afirmat Trump.
Prin intermediul unui purtător de cuvânt, miliardarul George Soros a negat vineri orice asociere cu Bragg sau cu campania sa pentru funcția de procuror districtual.
Fostul lider de la Casa Albă urma să se cazeze la Trump Tower, în Manhattan, înainte de a merge marți la tribunal. Capetele de acuzare vor fi făcute publice, oficial, în sala de judecată.
Trump este inculpat într-un dosar care vizează mita de 130.000 de dolari pe care avocatul său ar fi oferit-o actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels, în schimbul tăcerii privind presupusa lor relație extraconjugală. Fapta ar fi fost comisă în 2016, în plină campanie electorală, înainte ca Trump să fie ales președintele SUA.
Eric Tucker, Jurnalist Associated Press: Va fi cu-adevărat un moment fără precedent. New York-ul se pregătește, desigur, pentru eventuale probleme de securitate legate de sosirea lui Donald Trump la tribunal. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Luna trecută, când a avertizat că arestarea sa este iminentă, i-a încurajat pe suporterii săi să protesteze față de această decizie.
Suporterii, inclusiv câțiva membri republicani ai Congresului, au anunțat că intenționează să protesteze la New York.
Eric Tucker, Jurnalist Associated Press: La o audiere, un acuzat va avea ocazia de a pleda. Ne așteptăm ca Donald Trump să pledeze nevinovat și va asculta citirea acuzațiilor care i se aduc. Celălalt moment important va fi desecretizarea actului de acuzare în sine, care va oferi publicului american o primă privire asupra acuzațiilor reale, a numărului de capete de acuzare, a numărului de infracțiuni.
Trump a susținut, în stilul caracteristic, că este victima unei vânători de vrăjitoare, în condițiile în care și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat la Casa Albă în 2024.
După audieri, fostul președinte ar urma să revină la reședința sa de la Mar-a-Lago, Florida, unde este programat un alt miting de susținere. Trump intenționează să capitalizeze acest proces, prezentându-se drept victimă a unui sistem politic corupt, care ar fi fraudat alegerile prezidențiale, câștigate de democratul Joe Biden, în 2020. La acea vreme, suporterii săi au luat cu asalt Capitoliul, chiar în ziua validării rezultatului electoral, într-o mișcare care a fost desemnată de unii analiști drept cea mai neagră zi din istoria democrației americane.