Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trei jurnaliști, uciși într-un atac al Israelului în Liban. Presa locală susține că nu a existat un avertisment prelabil

Un nou atac aerian al Israelului asupra unui complex de clădiri din sud-estul Libanului a ucis trei jurnaliști, în dimineața de 25 octombrie, după anunțul presei libaneze de stat. Armata israeliană nu a emis niciun avertisment înainte de atac, conform postului local de știri local Al Jadeed, citat de AP.

Televiziunea Al-Mayadeen, din Beirut, a precizat că doi dintre angajații săi - operatorul Ghassan Najar și tehnicianul de transmisie Mohammed Rida - s-au numărat printre jurnaliștii uciși. Iar Al-Manar TV, care aparține grupării libaneze Hezbollah, a declarat că operatorul său de imagine Wissam Qassim a fost ucis în atacul aerian din regiunea Hasbaya.

Trei jurnaliști, uciși într-un atac al Israelului în Liban

Ministrul libanez al Informației, Ziad Makary, a declarat că jurnaliştii au fost uciși în timp ce difuzau ceea ce el a numit „crimele Israelului”.

„Este un asasinat, după ce au fost făcute monitorizare și urmărire. E cu premeditare și cu planificare, deoarece în acel loc erau prezenți 18 jurnaliști care reprezentau șapte instituții media”, a scris Ziad Makary pe rețelele de socializare.

Și israelienii au pierdut cinci soldaţi, care au fost ucişi în sudul Libanului.

La începutul săptămânii, un atac cu rachete în periferia sudică a Beirutului a lovit o clădire de birouri a radiodifuzorului Al-Mayadeen, care aparține de Hezbollah, potrivit Ministerului Sănătății din Liban, citat de Haaretz.

Mai mulți jurnaliști au fost uciși de când a început schimbul de focuri de-a lungul graniței Liban-Israel, începând cu octombrie 2023. La acea vreme, a fost ucis cameramanul de la Reuters, Issam Abdallah, iar la câteva săptămâni distanță, în noiembrie 2023, doi jurnalişti de la Al-Mayadeen TV au fost ucişi într-o lovitură cu dronă. Mai mulți jurnaliști au fost răniți, precum unii de la France-Presse sau de la Al-Jazeera.

Deși Israelul a spus că nu îi vizează în mod deliberat, uciderea jurnaliștilor a stârnit proteste internaționale din partea grupurilor de susținere a presei și a experților Națiunilor Unite.

Pe 24 octombrie, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor a declarat că a ținut evidența a 128 de jurnaliști uciși în Gaza, de la începutul războiului.

Israelul i-a acuzat pe jurnaliştii care lucrează pentru Al Jazeera că sunt membri ai unor grupuri militante și a invocat documente pe care spune că le-a găsit în Gaza. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor susține însă că „Israelul a făcut în mod repetat afirmații similare nedovedite, fără a produce dovezi credibile”.

Totodată, surse din domeniul medical din Gaza spun că Israelul a lovit o școală și au fost ucise cel puțin 17 persoane. În acea școală se aflau refugiați palestinieni.

Şeful Mossadului va participa duminică la un summit în Qatar, în încercarea de a renegocia încetarea focului în Gaza. Delegația Hamas ar urma să sosească în Egipt, la Cairo, pentru o întâlnire cu șeful serviciilor secrete egiptene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE