Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Transporturile vor mai mulți bani de la UE. Sorin Grindeanu a cerut alocarea a 500-600 de milioane de euro

Cel mai mare contract din istoria Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, în valoare de 5,3 miliarde de lei, a fost semnat, iar autoritățile promit, încă o dată, că vom avea o autostradă care va traversa Carpații. Acordul acoperă lotul dintre Cornetu şi Tigveni, cel mai lung și dificil tronson al autostrăzii Sibiu - Pitești, după cum a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Autoritățile promit că vom avea o autostradă care va traversa Carpații

„Acest proiect nu este doar pe hârtie. Discutăm de cinci loturi și primul dintre ele va fi dat în circulație, deși termenul de finalizare conform contractului e la anul, din datele pe care le am, prima secțiune va fi dată în folosință la sfârșitul acestui an, în luna decembrie, devansând termenul din contract. E vorba despre sectorul de la Sibiu la Boița. Celelalte patru secțiuni, una dintre ele, trei, și cea mai dificilă a fost încheiat și semnat contractul ieri. Pe lotul doi a fost semnat la încep acestui an, la lotul patru la sfârșitul anului trecut, iar la lotul cinci se lucrează. În acest moment nu e vorba doar de hârtie”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Euronews Romania.

Ministrul a mai adăugat că „la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, nu am reușit să facem o lucrare mare de investiții, prin care să traversăm Carpații”.

„E pentru prima dată când un proiect de acest tip are desemnați câștigătorii pe toate loturile, se lucrează, ceea ce e un pas important. Aceste contracte vor fi urmărite de mine atât timp cât voi fi ministru. Cine va veni după mine sunt convins că va face același lucru. Sper ca până la sfârșitul anului să fie dat în circulație și podul de la Brăila”, a mai spus el.

Autostrada Comarnic-Brașov

Întrebat ce se întâmplă cu autostrada Comarnic-Brașov, Sorin Grindeanu a răspuns că proiectul „nu a fost trecut pe linie moartă”.

„Anul trecut a fost finalizată licitația de atribuire a studiului de fezabilitate de către fostul ministru și durata de elaborare a acelui studiu conform licitatiei. Nu pot să anulez licitația. În acest moment ne aflăm în acea perioadă de elaborare a studiului de fezabilitate, dar nu e singurul proiect. Dacă vorbim de traversarea Carpaților vorbim de A8, A13, varianta sudică de la Craiova la Lugoj, sunt toate proiecte care au finanțare europeană și care se află în diverse stadii. De exemplu, dacă vorbim de Craiova-Lugoj, în acest moment și în săptămânile viitoare vor fi desemnați câștigatorii pe cele patru secțiuni, care vor elabora studiile de fezabilitate. Capetele de la A8 sunt și ele prinse în finanțare în PNRR. Mijlocul, cel mai dificil, este prins în finanțare în viitorul program operațional de transporturi”, a mai adăugat ministrul.

Sorin Grindeanu a explicat că problema noastră pe domeniul transporturilor „a fost că n-am știut să cheltuim banii care ne-au revenit pe acest domeniu, fie că vorbim de drumuri sau căi ferate”.

Ministrul a adus în discuție și autostrada A0.

„Ar trebui pe toată varianta sudică, anul viitor, să fie dată în circulație. Pe al treilea sunt în urmă și le-am atras atenția. S-a emis certificat negativ de către Ministerul Transporturilor și sper să-și intre în ritmul prevăzut în contract. Eu nu cer altceva decât ceea ce au semnat. Sunt mai multe companii care nu respectă”, a adăugat Grindeanu.

De asemenea, în ceea ce privește Centura Capitalei, ministrul a spus că „nu se lucrează în ritmul care ar trebui”.

„E o companie care are și lotul 1 de la Craiova la Pitești și care are și Centura Timișoarei, care, în ultimul an, a intrat într-un carusel nu tocmai potrivit și cu care aceste trei proiecte, toate sunt în situația asta, nu se lucrează în ritmul care ar trebui. Am avut o discuție cu patronatul companiei și înțeleg că săptămâna trecută le-a fost aprobat un credit, de către mai multe bănci, ca să susțină aceste lucrări și o să vedem dacă își revine, dar Compania Națională de Drumuri a emis pentru această companie privată certificat negativ. Dacă vor continua cu același mod de lucru, se va intra pe ceea ce spune legea și vom intra pe procedura simplificată, reziliere și acordarea acelui proiect către o altă companie”, a mai declarat ministrul.

Transporturile, mai mulți bani de la UE

De asemenea, ministrul a menționat că a cerut deja Comisiei Europene o redistribuire a banilor care vor rămâne necheltuiți. Cele 600 de milioane de euro, de care ar urma să beneficieze Transporturile, vor fi alocate în a doua jumătate a anului viitor.

„E pentru prima dată când, la cum arată datele acum, cel puțin la ministerul pe care îl conduc, undeva la jumătatea anului viitor, vom termina banii alocați de UE pe infrastructura mare, cu 6-7 luni mai repede. Până acum nu se cheltuiau. Tocmai de aceea, să știți că am depus o cerere la UE ca pe ultimele 6-7 luni din 2023 să ne mai aloce încă 500-600 de milioane de euro, bani care în mod sigur vor rămâne necheltuiți de alte domenii în România și decât să rămână necheltuiți, mai bine noi terminăm banii, să-i transfere către Transporturi, pentru că noi vom avea capacitatea de a-i cheltui”, a mai explicat Grindeanu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE