Campaniile electorale ale celor doi candidați la alegerile prezidențiale de peste Ocean – Donald Trump și Kamala Harris – au dus la strângeri de fonduri uriașe. Cei mai mari 50 de donatori ai Partidului Democrat, respectiv Republican, au injectat până acum peste 1,5 miliarde de dolari în cursa electorală, potrivit unei analize realizate de The Washington Post.
De la investitori, la magnați ai transporturilor, acești megadonatori sunt, în cea mai mare parte republicani, deși sunt afiliați ambelor partide. Iată care sunt cei mai mari cinci donatori în această campanie electorală.
Timothy Mellon
Timothy Mellon este un magnat al căilor ferate în vârstă de 82 de ani. Acesta a donat campaniei lui Donald Trump (campania „Make America Great Again”, numai puțin de 125 de milioane de dolari, fiind cel mai mare dintre toți donatorii. Pe lângă asta, Timothy Mellon a mai donat 25 de milioane de dolari campaniei lui Robert F. Kennedy Jr., cel care s-a retras de curând și și-a anunțat sprijinul pentru Donald Trump. Toate donațiile către republicani se ridică la 165 de milioane de dolari.
În 2024, revista Forbes estima averea netă a familiei Mellon la 14,1 miliarde de dolari. Potrivit publicației The New York Times, viziunile politice ale lui Mellon sunt în zona extremei drepte.
Kenneth Griffin
Kenneth Griffin este un antreprenor american din zona de fonduri speculative, cu o avere estimată la 38 de miliarde de dolari. Griffin este fondatorul și CEO-ul companiei Citadel. Acesta este cunoscut în special pentru donațiile făcute republicanilor care candidau la Senatul Statelor Unite. Potrivit publicației The Washington Post, donațiile lui Griffin către republicani însumează 75,7 milioane de dolari, fiind astfel al doilea cel mai mare donator.
Jeff și Janine Yass
Soții Jeff și Janine Yass sunt alți donatori majori ai partidului Republican. Jeff este co-fondator al companiei Susquehanna International Group, cu sediul în Pennsylvania. Soția sa, Janine, a înființat o școală charter. Potrivit revistei Forbes, în 2024 averea lui Jeff Yass a ajuns la 27,6 miliarde de dolari. Majoritatea donațiilor celor doi s-au dus către Comitetul de Acțiune Politică (PAC) și către candidații republicani care vizau un loc în Camera Reprezentanților. În total, cei doi ar fi investit 73,9 milioane de dolari în campaniile republicanilor.
Richard și Elizabeth Uihlein
Soții Richard și Elizabeth Uihleina au fondat Uline, o companie de transport maritim și materiale de ambalare cu sediul în Wisconsin. Cei doi au o avere estimată la 6,3 miliarde de dolari. Aceștia donează pentru cauze din afara curentului majoritar al Partidului Republican, contribuind la împingerea partidului și mai mult spre dreapta. Cei doi au pompat în campania lui Donald Trump de anul acesta 10 milioane de dolari, dar în total, donațiile către republicani se ridică la 70,7 milioane de dolari.
Michael Bloomberg
Fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, este considerat cel mai mare donator al Partidului Democrat. Averea acestuia se ridică la peste 100 de miliarde de dolari, plasându-l astfel în topul celor mai bogați 20 de oameni din lume. Acesta este co-fondator și acționar majoritar la compania Bloomberg L.P. În 2020 acesta a încercat să obțină nominalizarea Partidului Democrat pentru funcția de președinte, dar a fost învins de Joe Biden. În total, donațiile sale către democrați se ridică la 41 de milioane de dolari.