Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Think tank american: Simulările indică un eşec probabil al unei invazii a Chinei în Taiwan în cazul unui ajutor american

Invadarea Taiwanului de către China ar fi probabil sortită eşecului dacă Statele Unite ar apăra insula, a estimat luni un think tank american, care a insistat însă asupra costurilor devastatoare pe care le-ar suporta forţele americane, transmite AFP, citată de Agerpres.

Experţi militari reuniţi în cadrul Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale pentru o simulare de război au subliniat că fiecare parte direct implicată într-un astfel de conflict (Statele Unite, China, Taiwan şi Japonia) ar suferi pierderi „enorme”.

„Am ajuns la două concluzii”, a spus Eric Heginbotham, expert în securitate la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

„În primul rând, în cele mai multe cazuri, China are puţine şanse de a reuşi şi de a-şi atinge obiectivele operaţionale sau de a ocupa Taipei”, capitala Taiwanului. „În al doilea rând, costul războiului ar fi ridicat pentru toţi cei implicaţi şi, cu siguranţă, pentru Statele Unite”.

24 de scenarii cu privire la invazia Taiwanului

În cadrul simulării au fost testate 24 de scenarii, fiecare prezentând încercări ale Chinei de a prelua controlul asupra Taiwanului prin forţă până în 2026. Gradul de implicare al Statelor Unite ar fi unul decisiv: fără ajutorul american pentru apărarea Taiwanului, insula ar fi cucerită de armata chineză în trei luni sau mai puţin.

Simularea a plecat de la premisa că invazia va începe cu un bombardament chinez care ar distruge majoritatea forţelor navale şi aeriene ale Taiwanului în câteva ore. Marina chineză ar înconjura Taiwanul şi ar trimite un contingent de debarcare de mii de trupe peste Strâmtoarea Taiwan.

Conform scenariului considerat cel mai probabil de experţii care au participat la simulare, armata taiwaneză ar obliga invadatorii să se blocheze de-a lungul coastei. „Lovituri chineze asupra unor baze japoneze şi nave de suprafaţă americane nu schimbă situaţia: Taiwanul rămâne autonom”, spune scenariul.

În opinia lui Matthew Cancian de la Naval War College, un institut de cercetare al Marinei SUA, variabile cruciale ar determina gradul de succes al unei invazii: gradul de hotărâre al Taiwanului de a respinge o invazie, dar şi autorizaţia dată sau nu Statelor Unite de către Japonia de a lansa contraatacuri de la bazele lor de pe teritoriul japonez. Fără acestea, „intervenţia americană nu ar fi suficientă pentru a păstra o autonomie a Taiwanului”, afirmă Cancian.

Simularea a ridicat, de asemenea, unele necunoscute, inclusiv dacă SUA ar risca un conflict nuclear atacând direct China.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE