Liderii Coaliției de guvernare s-au reunit în ședință la Palatul Victoria. Reglementarea prețurilor energiei și posibila remaniere a Guvernului, ambele dorite de PSD, se numără printre punctele de pe agenda reuniunii.
Consultant politic Cătălin Dumitru a fost prezent în studioul Euronews România unde a vorbit despre tensiunile din interiorul coaliției de guvernare. Întrebat de ce există această vehemență din partea PSD în ceea ce privește schimbarea ministrului Energiei, Cătălin Dumitru a precizat că: „Nu cred că există o vehemență legată de o persoană și nu cred că Virgil Popescu ca persoană, ci cred că PSD a realizat că tema energiei este o potențială piatră de moară pentru orice lider partid și atunci se gândesc foarte clar dacă capitalizează sau nu această temă sau dacă o decontează. PSD își face calculul să preia conducerea guvernării la anul, ori în condițiile în care tema energiei este una care va afecta populația extrem de tare, atunci discuția este foarte simplă”.
PSD are un tipar al comunicării
Acesta a mai precizat că în cazul Partidului Social-Democrat există un tipar al comunicării.
Cătălin Dumitru: „PSD are un tipar al comunicării pe care l-a aplicat toată vara. Întâi apar știri pe surse în care se vorbește despre o temă care nu a fost discutată în coaliție. După care apare un lider PSD care comentează această știre și dă o replică sau răspunde și apoi PNL este pus în situația de a confirma sau infirma acea știre. Iată că în coaliție nu s-a discutat despre remaniere, poate că ea e reală, e posibil ca dorința celor de la guvernare să fie să mai dea o bulă de oxigen imaginii guvernului, dar asta nu înseamnă că nu e un joc de comunicare politică destul de eficient făcut de PSD”.
Cătălin Dumitru a vorbit și despre declarația lui Alexandru Muraru, potrivit căruia nu ar trebui să mai existe rotativa guvernamentală.
Cătălin Dumitru: „Imediat după această declarație, Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL și Alina Gorghiu, ar infirmat această ipoteză. Eu nu îl suspectez pe Alexandru Muraru că a scos un porumbel, cred că a făcut-o conștient. E foarte posibil să fi fost o părere personală, dar e clar că cei de la PSD o interpretează ca pe un avertisment.
Rămâne coaliția în picioare până la alegerile prezidențiale?
Întrebat care sunt șansele ca această coaliție să mai funcționeze până la alegerile prezidențiale, Cătălin Dumitru a spus că: „Cred că această coaliție va rezista în funcție de criza economică sau de impactul asupra populației dacă va fi puternic sau nu. Asta înseamnă că în măsura în care populația va simți un impact puternic asupra puterii de cumpărare și așa mai departe, e posibil ca PSD să își pună problema dacă mai rămâne sau nu la guvernare. Dar dacă nu există un cataclism de proporții în Europa, foarte posibil, această coaliție va rezista pentru că sunt interese comune”.
Alegerile anticipate, un scenariu improbabil
În final, Cătălin Dumitru a vorbit și despre perspectiva alegerilor anticipate.
Cătălin Dumitru: „Nu cred că există elemente serioase pentru a vorbi de anticipate în 2023. Așa că nu m-aș hazarda să vorbesc despre asta foarte mult”.