Predarea sacilor cu buletine de vot a întârziat în mai multe județe. Sute de oameni care au lucrat în secțiile de votare așteaptă și după două zile de la închiderea urnelor să li se valideze procesele verbale în județele Iași, Constanța și Dolj. Opoziția este nemulțumită de cum au decurs alegerile și vrea reluarea votului.
Buletinele de vot de la secțiile de votare din comuna Popești, județul Iași, au fost predate abia marți, la miezul zilei.
Oana Dămian, președinte BEJ Iași: ”Se strângeau sau s-au strâns la fiecare secție de votare grupuri de simpatizanți fie a unuia, fie a celuilalt competitor local. S-au adresat injurii, jigniri. A fost mereu o presiune constantă exercitată de săteni și activitatea s-a desfășurat în aceste condiții. Doamna președintă fiind nevoită, la un moment dat, să ceară ajutorul forțelor de ordine astfel încât să își poată desfășura activitatea în condiții de liniște. Există o singura sesizare din partea AUR legată de manipularea și transportul sacilor cu buletine de vot.”
Procesul de predare a sacilor cu voturi a fost unul foarte greoi și în județul Dolj.
Cătălin Stănculescu, președinte BEJ Dolj: ”Cele mai mari dificultăți au fost cauzate de faptul că este prima dată când au fost comasate cele două tipuri de alegeri. Alegerile europarlamentare și alegerile locale, care au un pic regulile diferite. S-au votat în aceleași secții și de aici problemele care au fost generate.”
La Costinești s-a repetat numărătoarea voturilor după o pană de curent
Între timp, la Costinești, într-o secție de votare s-a oprit curentul și odată cu el, camerele de supraveghere în timp ce se numărau voturile.
Membru secție de vot Costinești: ”A început renumărarea iarăși, nu sunt camere acolo și nimeni nu știe dacă a venit firma de intervenție după ce s-a oprit curentul și acum vom vedea dacă or exista suspiciuni. Normal ar trebui să meargă camerele, că sunt pe accumulator, iar firma cu care este contractual făcut nu știe nimic, asta vrem să vedem, dacă a venit la intervenție.”
Călin Mugurel, AUR: ”Eu am personal o suspiciune de fraudare a alegerilor. Acum s-au renumărat voturile chiar dacă aseară s-a ștampilat și s-a semnat că totul este în regulă. Așa ar fi trebuit să meargă camerele în toate sălile în care am votat, am întrebat de mai multe ori de ce camerele din sălile în care am votat nu au funcționat, este un lucru din nou suspect.”
Între timp, partidul lui Dacian Cioloș, Reper, cere renumărarea voturilor pentru europarlamentare în toată țara. Liderul partidului spune ca mulți susținători au constat ca în secțiile unde au votat apare ZERO în dreptul Reper.
Sute de saci cu buletine de vot încă se depun la Constanța. Oamenii stau de ore întregi la coadă
La Constanța, sacii cu buletinele de vot din secții aflate în municipiu încă se depun la Biroul Electoral, acolo unde s-au format cozi imense. Oamenii, obosiți după o noapte întreagă de numărat buletine de vot, stau pe iarbă sau pe saci și așteaptă să fie primiți.
Voturile încă se numără, iar lupta pentru fotoliul de primar este strânsă.
Diana Sobaru, jurnalist Euronews: "Este o situație neobișnuită la Constanța. Nu am mai văzut-o la alte alegeri. Sunt zeci, sute de persoane, președinți ai secțiilor de votare din municipiu, care stau de ore întregi cu sacii, pe astfalt. Au venit în fața primăriei Constanța pentru a depune procesele verbale și sacii cu buletine de vot. Coada este foarte mare, se întinde pe câteva sute de metri.
Sunt sute de saci care au ajuns aici. Oamenii sunt cu nervii întinși. Nu au dormit de peste 30 de ore și nu înțeleg de ce s-a creat această situație, nemaiîntâlnită până acum. Mi-au vorbit despre o organizare foarte proastă, nu se știe cine e vinovat."
"Eu nu sunt de foarte mult timp, am ajuns pe la 07:30, dar sunt în secția de votare de 12 ore. Am venit aici să pot să dau tableta. Sunt student. Vreau să ajung înapoi la București. Mâine merg la muncă. Și nu pot să plec, trebuie să stau la coadă. Și persoanele care au venit mai devreme mi-au zis ca stau deja de trei ore la coadă și nici măcar nu au intrat să predea tabletele. Mi s-a spus că trebuie să stau la coadă și să îmi asum că am luat tabletă", spune un voluntar.
Unii oameni stau direct pe iarbă, alții s-au așezat pe sacii de votare și așteaptă în fața primăriei.
Diana Sobaru, jurnalist Euronews: "Mi-au spus că au fost secții de votare în care buletinele de vot s-au numărat până la 07:00, față de alți ani, când la 04:00 erau deja acasă. Nervii sunt întinși la maxim aici.
În ceea ce privește rezultatele de la Constanța, nu putem vorbi deocamdată decât despre rezultate neoficiale parțiale, care, conform unor surse, îl dau câștigător pe actualul primar, Vergil Chițac. Este urmat, la un scor strâns, de candidatul PSD Horia Constantinescu și candidatul USR Stelian Ion."
Prezența la vot a fost de peste 50% la nivelul municipiului, mai mare decât acum patru ani.