Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SUA își revin după furtuna de zăpadă. Cel puțin 59 de oameni au murit din cauza frigului

Statele Unite își revin după așa-zisa „bombă arctică”, fenomenul meteo extrem care a provocat moartea a cel puțin 59 de persoane. Probleme continuă, însă, pe aeroporturi unde sute de mii de oameni încă sunt blocați.

Peste 2.500 mii de zboruri au fost anulate

Ninsorile abundente, vântul puternic și gerul năprasnic au provocat un adevărat dezastru în mai multe zone de pe Coasta de Est. Unii oameni au murit în case din cauza frigului, iar alți au fost găsiți morți în mașinile blocate în nămeți. În statul New York, puternic afectat de intemperii, continuă operațiunile de curățare a drumurilor de zăpadă și de recuperare a sutelor de mașini abandonate.

„Am curățat aproximativ 70% din străzile din orașul Buffalo după această furtună istorică. Astăzi, flota noastră de deszăpezire, împreună cu alte echipaje, continuă curățarea drumurilor din oraș,” a declarat Byron Brown, primarul orașului Buffalo.

Între timp, sute de mii de pasageri sunt blocați pe aeroporturile din Statele Unite. Compania Southwest Airlines a anunțat anularea a peste 2.500 mii de zboruri din cauza unor probleme logistice. Imaginile care au apărut pe rețelele de socializare arătă cozi uriașe în multe aeroporturi americane.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE