Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SUA introduce taxe vamale pentru Mexic, Canada și China, de la 1 februarie. Posibil și pentru UE, anunță Trump

Statele Unite introduc taxe vamale pentru Mexic, Canada și China de la 1 februarie, a anunțat președintele Donald Trump. El a amintit că este o promisiune făcută în prima zi de mandat. Liderul de la Casa Albă spune că măsuri similare ar putea fi aplicate și pentru țările Uniunii Europene.

Trump începe războaiele comerciale: taxe vamale pentru Mexic, Canada și China de la 1 februarie

Taxele vamale care intră în vigoare în prima zi a lunii februarie ar urma să fie de 25% pentru Canada și Mexic și de 10 procente pentru produsele din China. Dincolo de reducerea deficitului comercial, Donald Trump spune că taxele în cazul Chinei sunt o pedeapsă pentru droguri precum fentanilul, care ajung în SUA din acea țară. Trump a spus că dorește ca Mexicul și Canada să oprească fluxul de imigranți ilegali și droguri care intră în Statele Unite.

Donald Trump, președintele SUA: „Avem deficite mari cu, după cum știți, cu toate trei (n.r. țările). Și, într-un caz, trimit cantități masive de fentanil, ucigând sute de mii de oameni pe an cu fentanil. În celelalte două cazuri, fac posibil ca această otravă să pătrundă, asta în primul rând. Și în al doilea rând, avem deficite mari și este ceva ce facem și îl vom crește substanțial sau nu. Vom vedea cum este.”

De peste graniță, premierul canadian amenință cu un răspuns puternic și imediat dacă Statele Unite continuă cu tariful de 25% pentru mărfurile canadiene. Nimeni, de o parte și de alta a graniței, nu vrea să vadă tarife americane la mărfuri canadiene, susține premierul Canadei.

Justin Trudeau, premierul Canadei: „Guvernul nostru a răspuns la problemele pe care s-a concentrat președintele (Trump) și la ceea ce îl motivează să ia în considerare aplicarea tarifelor, adică fluxul de fentanil și trecerile ilegale în Statele Unite. Acum, permiteți-mi să reiterez că granița noastră este sigură și securizată și mai puțin de 1% din fentanil și trecerile ilegale în Statele Unite provin din Canada.”

Trump crede că UE nu arată destul respect Americii

Președintele american nu este, însă, nemulțumit doar de situația comerțului cu Canada, Mexic și China. El crede că Uniunea Europeană nu arată destul respect Americii și nu cumpără mai mult decât o face la ora actuală. De aceea, mai spune Trump, măsurile care aduc taxe vamale mari nu se opresc la cele trei țări și va urma o măsură similară și în cazul Uniunii Europene. Nu se știe încă dacă va fi vizat blocul comunitar în ansamblu sau doar unele țări.

Donald Trump, președintele SUA: „Suntem tratați atât de rău, încât nu ne iau mașinile. Ei nu iau produsele noastre agricole, în esență. Nu iau aproape nimic. Și avem un deficit enorm cu Uniunea Europeană. Deci, vom face ceva foarte substanțial cu Uniunea Europeană. Vom aduce nivelul acolo unde ar trebui să fie.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE