Inginerul de zbor italian, Samantha Cristoforetti, și cosmonautul rus Oleg Artemiev, de pe Stația Spațială Europeană, au făcut împreună o plimbare spațială istorică. Cei doi au oferit un spectacol al unității în timp ce, la câteva mii de kilometri mai jos, războiul din Ucraina continuă.
Îmbrăcați în costume spațiale rusești Orlan, cei doi cosmonauți și-au început plimbarea de șase ore și jumătate, după ce au ieșit din modulul Poisk. O parte importantă a misiunii lor a fost activarea brațului robotic european - ERA (European Robotic Arm). Momentul a marcat două evenimente - Samantha Cristoforetti realizează cea dintâi ieșire în spațiu a unei astronaute europene de pe Stația Spațială Internațională și a fost pentru prima dată din 2009 când un astronaut occidental părăsește Stația folosind sectorul rusesc.
Pentru Samantha Cristoforetti acesta este cel de-al doilea sejur în spațiu. Ea deţine recordul celui mai lung sejur în spaţiu pentru o femeie în cadrul unei misiuni, cu o perioadă de 199 de zile pe orbită, în 2014 şi 2015.
Importanța brațului robotizat ERA
Lansat pe orbită în iulie 2021, după mai multe întârzieri, braţul robotizat ERA a fost instalat în urmă cu câteva luni în exteriorul modulului rus al ISS. Cu o lungime de 11 metri, permite efectuarea unor sarcini de mentenanţă sau de echipare, în principal asupra segmentului rus şi poate fi dirijat din interiorul sau exteriorul staţiei, arată Agerpres. Poate, de asemenea, funcţiona în modul automat şi chiar să fie dirijat de la o staţie ESA de la sol.