Drag queen. Un termen prea puțin cunoscut în România, dar asociat deja unui stereotip. La mijloc: aceeași presiune socială care ne împiedică să vedem dincolo de eticheta atașată prematur unui concept artistic. Căci, până la urmă, nu vorbim despre altceva decât o formă de show.
Ce înseamnă termenul drag queen?
Potrivit Oxford African American Studies Center, drag queen reprezintă o formă prescurtată a expresiei grand rag, folosită în cazul spectacolelor tip masque sau baroc. Demonstrații care implică joc scenic, dialog, muzică, dans, actorie, scenografie.
Sigur, există și varianta unei alte prescurtări: dressed resembling a girl. Îmbrăcat ca o fată. Travestit, cum, de altfel, a fost îmbrățișat în mod peiorativ la noi. România este, însă, departe de noțiunea care dă dimensiunea fenomenului. Și nu din cauză că nu ar exista o comunitate drag, ci pentru că teama membrilor ei de a se manifesta în contextul descris anterior sufocă orice intenție.
Sociologii sunt de părere că astfel de reprezentări nu sunt suficient de multe în societate, ceea ce îi face pe oameni să le perceapă drept lucruri împinse de Occident în față și, în final, să nască reticență.
Alex Dincovici, sociolog: „În România toată mișcarea a ajuns mult mai târziu decât s-a întâmplat de exemplu în Statele Unite. (...) Un discurs de egalitate de gen care e împins inclusiv de instituțiile internaționale și la care foarte suntem reticenți și pentru că în România nu vedem suficient de multe astfel de reprezentări în societate.”
Povestea lui Alex/Winexela
Rădăcinile drag se trag din teatrul shakespearian, când doar bărbații puteau fi actori, așa că jucau și personaje feminine. Asta face și Alex, un licean de 18 ani, care în timpul liber își pune perucă și tocuri, se machiază și face show sub alter ego-ul Winexela.
În 2016 era un fan înfocat al unei emisiuni de modă, unde concurenții erau doar femei. Dorința de a vedea un conținut asemănător, dar cu concurenți bărbați, l-a făcut pe Alex să găsească emisiunea RuPaul’S Drag Race. Atunci avea doar 12 ani, nu înțelegea exact ce se întâmplă, dar cu timpul a prins idea și în 2018 a început și el să practice.
RuPaul’S Drag Race este una dintre cele mai bine primite producții americane din ultimii 20 de ani. Are 56 de nominalizări la premiile Emmy, echivalentul Oscarurilor în televiziune și 26 de trofee. De altfel, gazda, Ru Paul, deține recordul pentru cele mai multe distincții de acest gen acordate unui afro-american: 11. Totul are legătură cu impactul cultural emulat de producție: acceptarea ideii de drag și bucuria spectacolului.
Alex/Winexela: „Eu personal prefer să mă numesc mai mult drag artist decât drag queen, pentru că ce fac eu este ceva care trece de limitele pe ți le impune societatea atunci când spui că ești drag queen. Sau nu neapărat societatea, cât comunitatea. Primul meu impact cu comunitatea de drag din România a fost fix când am început să fac drag și atunci nu era ceva foarte popularizat sau mediatizat cum e acum și prin intermediul rețelei de socializare Instagram am aflat de alte drag queens din România.”
Alex Dincovici, sociolog: „Este cineva care transgresează un rol care este văzut într-un anumit fel, poate o face într-un mod care este considerat strident și alteritatea de genul acesta în societatea românească nu e... Nici nu aș vrea să vorbim de toleranță aici, ci de respect, că până la urmă este mai degrabă o chestiune de respect. Identitatea de gen și modul în care te îmbraci nu ar trebui să influențeze în niciun fel modul în care te tratează lumea pe stradă.”
Prezența comunității LGBTQ în România
Alex împarte scena cu Rayne O'Plasty, Aphrodite și Nefertiddy, studenți în viața de zi cu zi. Ne-a povestit că le-a spus și părinților despre pasiunea și preocupările lui. În momentul de față, relația cu mama și tata este pur și simplu una de toleranță.
Rayne O'Plasty: „Am fost întotdeauna pasionat de ideea de a te costuma, de a crea un personaj, toată fantezia asta a fost foarte interesantă pentru mine. Am făcut drag înainte să știu ce înseamnă a face drag și mi s-a părut pur și simplu interesant, iar atunci când am descoperit lumea asta printr-o emisiune tv, pur și simplu totul a avut sens, asta căutam, numai că nu știam cum se numește, nu știam să îi pun un nume.”
Aphrodite: „Inițial am început să fac drag undeva în clasa a 10-a. Am primit o paletă de farduri de la o prietenă foarte bună, care a simțit că e momentul să fac ceva ce știa că vreau să fac de foarte mult timp. A fost momentul oportun să mă ascund în orele în care mama era plecată la muncă și să mă machiez pe ascuns.”
Alex Dincovici, sociolog: „Avem comunitate LGBTQ în România, dar ea nu este vizibilă și pentru că nu este acceptată și aici dintr-o zonă, în principal, de necunoaștere, neînțelegere și de o viziune a lumii mult mai alb negru decât e ea de fapt. Până la urmă Pride-ul e singurul eveniment efectiv public al comunității LGBTQ și acolo e tot timpul ceva controversat.”
Ce reacții au primit?
Manifestările comunității LGBTQ pot naște diferite opinii în rândul societății. Sociologii spun că românii nu au fost expuși suficient de mult la astfel de fenomene și de performance-uri pentru a avea o opinie despre asta. Aphrodite și Rayne spun că au avut parte atât de reacții pozitive, cât și de reacții negative.
Aphrodite: „Da, am primit din fericire și reacții destul de pozitive. În cealaltă latură am fost și urmărit după primul meu show de anumiți indivizi pe stradă și auzeam numeroase insulte.”
Rayne O'Plasty: „În drag reacțiile sunt foarte polarizante, sunt foarte diferite, dar sunt puternice. Ori sentimente foarte puternice de admirație față de arta machiajului, costum, curajul de a iese așa, dar sunt și reacții de dezgust, în principal de la persoane care nu înțeleg exact despre ce e vorba.”
Alex Dincovici, sociolog: „Din fericire, cumva e o direcție în care ne îndreptăm și având în vedere că în alte țări începe să fie din ce în ce mai acceptă și se vede din ce în ce mai mult și având în vedere că și migrația a crescut și România este o țară mult mai deschisă la ce se întâmplă în Vest decât era înainte, chiar o să vedem și o acceptare ceva mai mare: e foarte greu să vorbim de acceptare sau rezistență în condițiile în care în România chiar putem vorbi de subculturi și de subculturi care sunt în discursul public și în public în general băgate sub preș.”
Comunitatea LGBTQ este constant sub presiunea societății și, invariabil, „definită” de stereotipuri.
Există drag queens care doresc să își înceapă tranziția către a fi femei?
Alex/Winexela: „Nu am cunoștințe care să treacă prin asta, doar că într-adevăr există femei trans care s-au regăsit pe ele însuși prin drag și prin forma asta de exprimare a feminității fiecăruia.”
Sunt toate drag queens gay?
Alex/ Winexela: „Nu. E o greșeală pe care și eu o făceam înainte, când am început să fac drag și e o greșeală pe care mulți o fac în prezent. Cunosc drag queens straight, drag queens bisexuale, drag queens de orice altă sexualitate. Este un stereotip că a fi gay te face mai feminin, îți dă dorința de a te îmbrăca în femeie. Oricine poate să facă drag indiferent de orientarea sexuală, gen, aparență, vârstă, orice.”
Spectacolul drag
I-am însoțit pe tineri la un spectacol drag – un fel de brunch dansant. Există și în România, așadar, astfel de manifestări. Din motivele enumerate anterior, încă participă la ele doar membrii bulei, iar popularizarea se face cu măsură.
Maria Zvinca, participant la eveniment: „Știm cu toții că trăim într-o țară care momentan nu este neapărat nici tolerantă, nici foarte deschisă la așa ceva. Dar cred că ușor - ușor, cu mici evenimente și locuri în care comunitatea o să se simtă safe o să fie din ce în ce mai multă lume care o să vrea să împărtășească cu oamenii cine sunt ei. Eu am o speranță că în 20 de ani o să fie o altă situație și copiii noștri vor avea parte de un mediu cu mult mai multă acceptare.”
Dar cum se pregătesc pentru un show?
Rayne O'Plasty: „Show-ul începe cu mult dinainte de show în sine, cu pregătirea care poate dura și săptămâni de la a face un outfit la perucă, la machiaj. În ziua respectivă de obicei numai pregătirea ia în jur de patru ore pentru un show. Depinde de stilul fiecăruia.”
Alex Zorilă, coordonator Bucharest Pride: „A avea o petrecere cu drag queens s-a dus în mainstream. Este această chestie mai excentrică a comunității care se pliază destul de bine pe ideea de a te simți bine și de a te distra, care prinde destul de bine și la persoanele care nu fac parte din comunitate.”
Reprezintă spectacolele de drag o sursă de venit?
Arta cere sacrificii, iată, și pentru membrii acestei comunități voit restrânse, pentru moment, în România. I-am întrebat pe Alex și pe ceilalți dacă prestațiile lor artistice sunt plătite, în vreun fel. Nu de alta, dar peste Ocean participanții la emisiunea lui RuPaul au ajuns vedete, iar încasările de pe urma fenomenului le-au adus mici averi.
Dacă NY Times estimează că un performance într-un club de referință din Big Apple ajunge la 250 de dolari, Vice a stat de vorbă cu mai multe drag queens. Reporterii au aflat nu doar că se pot câștiga 800 de dolari per eveniment, ci și că sunt membri ai comunității care adună 100 de mii de dolari anual. E drept, doar machiajul și costumația pot ajunge, spun artiștii, la 10.000 de dolari.
Winexela: „La noi în țară e puțin mai greu să îți asiguri un venit din drag. Se fac bani, doar că nu îndeajuns încât să îți asiguri un trai. Nu am un alt job, dar pe viitor probabil că o să am nevoie de un alt job ca să-mi asigur un trai pe lângă drag.”
Rayne O'Plasty: „Deocamdată sunt student, drag-ul în România e cam greu, nu poate fi considerat la momentul de față o sursă de venit. Este, aș spune, un hobby care se finanțează singur, prin show-uri, adică banii pe care îi câștigăm se duc tot în drag. Investim înapoi în arta noastră.”
Nu ne ferim de cifre: 35 de lei a costat biletul de intrare la brunch. Au fost cel mult 30 de persoane, în local, așa că, la final, la patru s-a împărțit o sumă...deloc consistentă.
Cât de mare este, totuși, comunitatea drag din România? Nu am reușit să aflăm o cifră, semn că și pentru fundațiile ori asociațiile care le sunt aproape acestor tineri încă e destul de dificil de cuantificat. Unii, precum Alex și prietenii săi, ies deja în public fără rețineri. Pentru alții, „ce-o să spună lumea” încă reprezintă o cruce greu de dus.
