După ce i-a eliminat greu pe israelienii de la Maccabi Tel Aviv, FCSB mai are un hop de trecut pentru a ajunge în play-off-ul Champions League. Campioana României întâlnește cel mai puternic adversar de până acum, campioana Cehiei, Sparta Praga, în turul 3 preliminar din Liga Campionilor.
În prima manșă, disputată pe 6 august, FCSB a reulit o remiză, scor 1-1, pe stadionul Letna.
Sparta Praga - FCSB 1-1
Fundașul Joyskim Dawa a deschis scorul pentru roș-albaștri, în minutul 61, după o lovitură de colț, iar Victor Olatunji a egalat pentru cehi în minutul 78, tot în urma unui corner. Înainte de goluri, FCSB a ratat două ocazii bune, prin Baeten și Băluță.
Sparta Praga a avut și un gol anulat în minutul 90+5, după ce arbitrul a fost chemat să revadă faza cu ajutorul VAR. Acesta a decis să Malcom Edjouma a fost faultat îniante de gol, așa că l-a anulat.
Dacă va trece de Sparta Praga, FCSB se va califica în play-off-ul Ligii Campionilor, acolo unde o va întâlni pe câștigătoarea dublei Malmo - PAOK.
Știrea inițială:
Sparta Praga - FCSB, în turul 3 preliminar din Champions League
Pentru echipa lui Charalambous, această "dublă" reprezintă un test importat dacă avem în vedere că cehii au o valoare totală a lotului de două ori și jumătate mai mare.
- La Sparta Praga a jucat și fostul mijlocaș de la FCSB, Nicolae Stanciu.
Lotul celor de la Sparta Praga este cotat la 71,95 milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt. Cel mai valoros jucător este fundașul central Martin Vitik, cotat la 12 milioane de euro.
Lotul celor de la FCSB este cotat la 32,3 milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt. Cel mai valoros jucător este mijlocașul Darius Olaru, cotat la 7 milioane de euro.
Sparta nu se va putea baza chiar pe căpitanul Filip Panak, accidentat.
Sparta Praga - FCSB, echipele probabile:
Campioana Cehiei a ajuns în turul al treilea preliminar după ce i-a eliminat pe irlandezii de la Shamrock Rovers (2-0 și 4-2).
FCSB și Sparta Praga s-au întâlnit de cinci ori, iar roș-albaștrii s-au impus de trei ori și Sparta niciodată. Două partide au fost remize. Ultima dată a fost în 2016, în dubla pentru calificarea în grupele Champions League. FCSB a trecut de Sparta Praga (1-1 în deplasare, 2-0 pe teren propriu).
Sparta Praga: Vindahl - Ross, Pavelka, Sorensen - Wiesner, Sadilek, Laci, Imanol - Haraslin, Olatunji, Krasniqi
FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut - Baeten, Olaru, Băluță - Miculescu
Meciul Sparta Praga - FCSB va fi arbitrat de norvegianul Rohit Saggi (32 de ani).
Returul se va juca în Ghencea, marți, 13 august, de la 21:30.