Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Maccabi Tel Aviv - FCSB 0-1. Roș-albaștrii s-au calificat în ultimul tur preliminar din Champions League, după golul din minutul 90

FCSB a avut mari emoții cu Maccabi Tel Aviv, în manșa secundă din turul 3 preliminar al Champions League. După 1-1 în tur, roș-albaștrii au trebuit să aibă răbdare până în ultimul minut, atunci când noul transfer, Baeten, a dat lovitura.

Maccabi Tel Aviv - FCSB 0-1. Roș-albaștrii sunt în turul 3 preliminar din Champions League

La Budapesta, FCSB a tras primul semnal de alarmă la poarta israelienilor în minutul 6, când șutul lui Miculescu, din unghi, a ocolit poarta. Pe finalul primei reprize, Olaru a șutat spectaculos din afara careului, dar portarul a deviat mingea în transversală.

La jumătatea reprizei secunde, Luis Phelipe, aflat în poziție perfectă, a trecut pe sub o minge centrată de Baeten. Israelienii au dat replica prin Zahavi, dar Târnovanu a respins. Pe final, Daniel Popa a trimis cu capul puțin pe lângă poartă.

Baeten a înscris în ultimul minut din timpul regulamentar, după o minge primită de la Daniel Popa, în urma unui contraatac. Astfel, FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar al Champions League, acolo unde va întâlni campioana Cehiei, Sparta Praga, care a trecut de Shamrock. Turul se joacă pe 6 august, iar returul va fi la București, pe 13 august.

Chiar dacă va fi eliminată de Sparta, FCSB are asigurată calificarea cel puțin în grupele Conference League, a treie competiție europeană inter-cluburi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE